Radu Mazăre, decizie a Curții de Apel București privind contestația la executarea pedepsei
Curtea de Apel București și-a declinat competența în privința contestației la executare depusă de Radu Mazăre. Magistrații CAB au decis, joi, că instanța supremă trebuie să se pronunțe în privința constestației la executare depusă de fostul edil al Constanței.
Soluția în cazul lui Radu Mazăre, fără cale de atac, a fost publicată pe portalul instanțelor.
„Tip soluție: Declinare de competenţă. Soluția pe scurt: Sentinţa penală nr.215/F din 12.11.2020 – În baza art.598 alin.1 lit.c teza a II-a și alin.2 teza a II-a C.proc.pen., cu reținerea art.47 alin.1 ?ș 4 C.proc.pen., admite excepția necompetenței materiale invocată din oficiu. În baza art.50 alin.1 C.proc.pen. declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul – condamnat MAZĂRE RADU ȘTEFAN (date) în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală, instanță care a pronunțat în apel hotărârea ce se execută. În baza art.275 alin.3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.11.2020. Document: Hotarâre 215/2020 12.11.2020”, se arată în soluția publicată pe portalul instanțelor.
Radu Mazăre a fost condamnat, în februarie 2019, definitiv, la 9 ani închisoare. În baza acestei sentințe a fost emis și mandatul de executare a pedepsei, numai că Mazăre părăsise teritoriul României încă din decembrie 2017. Între timp, devenise rezident al Republicii Madagascar și solicitant de azil, aflându-se sub protecția Înaltului Comisariat pentru Refugiați al Națiunilor Unite.
GÂNDUL.RO a prezentat în exclusivitate informații senzaționale din acest caz. Prin avocații săi, Radu Mazăre a depus a doua contestație la executare! De data aceasta, el solicită „împiedicarea executării mandatului de executare a pedepsei închisorii cu efectul eliberării din detenția ilegală” și „exercitarea dreptului de a putea părăsi în mod real și efectiv teritoriul României în termen de 45 de zile de la data punerii în libertate”. Suplimentar, Radu Mazăre cere ca „procedura de extrădare să fie din nou parcursă”.