Radu Mazăre, despre oamenii care l-au DEZAMĂGIT, cât timp a fost în închisoare: „Se știe”
This browser does not support the video element.
Radu Mazăre a fost eliberat condiționat, luni, după cinci ani petrecuți în penitenciar. Fostul primar al Constanței a spus că, în timpul perioadei de detenție, s-a simțit trădat și părăsit de foști prieteni și aliați.
Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, a ieșit din închisoare, după ce a stat în spatele gratiilor cinci ani din cei nouă la care a fost condamnat în cazul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanța şi în celebrul dosar Polaris.
În momentul în care a ieșit pe poarta Penitenciarului Jilava, Radu Mazăre a fost întâmpinat de soția sa Roxana, care le-a spus anterior jurnaliștilor că este însărcinată. Fostul primar a declarat că nu vrea să mai aibă de-a face cu viața politică și dorește să trăiască departe de lumina reflectoarelor.
Despre perioada petrecută în închisoare, Radu Mazăre a spus că nu l-a speriat nimic din ceea ce s-a întâmplat.
Nu m-a speriat nimic, dar e suficient. Oamenii au o perioadă în viață, apoi se apucă să facă altceva”, a mai spus Radu Mazăre, la ieșirea din Penitenciarul Jilava.
Radu Mazăre s-a urcat apoi într-un autoturism Volvo, condus de soția sa, și a plecat spre Constanța.
Ulterior, întrebat dacă a fost dezamăgit de prieteni și aliați, cât timp a stat în spatele gratiilor, Radu Mazăre a recunoscut că anumite persoane s-au dezis de el.
Reporter: „V-a dezamăgit cineva în această perioadă? Vă așteptați ca unii prieteni să fie alături de dumneavoastră și nu au fost?”
Radu Mazăre: „Asta se știe. Cu toții trecem prin momente de-astea”
Radu Mazăre a fost eliberat, după ce a stat peste 1.800 de zile în penitenciar
Radu Mazăre a fost eliberat din închisoare, după ce Tribunalul Ilfov a admis cererea de eliberare condiționată a fostului primar al Constanței.
„Admite cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul Mazăre Radu Ștefan, aflat în stare de deţinere în Penitenciarului Jilava Bucureşti. Dispune liberarea condiţionată a contestatorului condamnat de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 101/29.06.2023, emis de Tribunalul Ilfov, Secţia Penală”, conform minutei publicate pe portalul instanțelor de judecată.
CITEȘTE ȘI: