VIDEO | Raed Arafat, despre măsurile pentru participarea la concerte, la nunți: ”Vrei să te vaccinezi, e perfect, nu vrei să te vaccinezi, te testezi sau dovedești că ai trecut prin boală”
This browser does not support the video element.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a explicat cum pot avea loc evenimentele culturale, concertele și nunțile, după ridicarea mai multor restricții. Raed Arafat a spus că a contestat la Înalta Curte de Casație și Justiție decizia unei instanțe din Cluj care a dat o sentința ce spune că metodologia din prezent este discriminatorie pentru persoanele care nu s-au vaccinat anti-COVID.
„Nu comentez deciziile judecătorești. Este o decizie nedefinitivă, noi am atacat la Înalta Curte de Casație și Justiție. Vedem ce se întâmplă în lume acum și Certificatul Verde pe care l-a decis întreaga Uniune Europeană, în care o să ai în el faptul că ești vaccinat sau testat, sau trecut prin boală”, a spus Raed Arafat, la Digi 24.
La evenimentele culturale, la concerte și la nunți pot participa persoanele care au certificat de vaccinare sau test negativ COVID-19, sau dovedesc faptul că au trecut prin boală.
„Sunt trei variante: Vrei să te vaccinezi, e perfect, nu vrei să te vaccinezi, te testezi sau dovedești că ai trecut prin boală. Dacă aceste lucruri dispar ca diferențiere și devine imposibil să faci această diferențiere, cât situația este ok și cât cazurile sunt puține, și cât răspândirea este puțină, mare problemă nu este, să zicem. În momentul în care începi să ai creșteri și începi să ajungi la anumite incidențe, atunci îți rămâne o soluție și aceasta este să restricționezi complet activitatea”, a precizat Raed Arafat.