VIDEO | Raed Arafat, despre relaxarea restricțiilor pandemice: „Sunt mai multe măsuri care pot fi ridicate treptat, dacă va continua trendul de scădere”
This browser does not support the video element.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), secretarul de stat Raed Arafat, a vorbit joi, într-o conferință de presă, despre momentul în care se pot lua primele relaxări ale restricțiilor pandemice.
„Măsurile pot fi ridicate poate chiar treptat nu toate deodată, poate că ultima măsură care va fi ridicată va fi masca în interior sau spaţiile închise, mai ales în prezenţa variantei Omicron”, a precizat Raed Arafat.
Şeful DSU a fost întrebat dacă după ce va veni motivarea Curţii Constituţionale, care a declarat miercuri neconstituţională o ordonanţă de urgenţă, masca ar putea fi doar recomandată în spatiile interioare.
Acesta a răspuns că în momentul în care se va publica motivarea, atunci se va vedea „cum se va corecta actul normativ respectiv”, însă a subliniat că ea nu vorbeşte de măştile din interior.
El a explicat că, deocamdată, sunt în vigoare toate măsurile privind purtarea măștii de protecție, iar în momentul în care va fi publicată decizia Curții Constituționale a României (CCR), Guvernul va decide ce reglementări trebuie adoptate.
„Deci masca din interior la acest moment rămâne un element foarte necesar pentru protejarea inclusiv continuităţii activităţilor din structurile unde sunt multe persoane şi unde pot să se infecteze foarte uşor între ei, să ne trezim cu toţi în izolare sau în carantină, dacă nu se respectă acest lucru. Aşteptăm motivarea, până este motivarea publicată, la acest moment regulile rămân valabile. În momentul publicării motivării se va vedea ce trebuie modificat exact ca să fie adusă în limita la care cere Curtea Constituţională”, a mai spus Arafat.
Întrebat de jurnaliști dacă există un calendar al relaxărilor, Arafat a răspuns că în acest moment nu, însă crede că ultima măsură care se va atinge va fi masca în interior sau în spațiile închise.
„La acest moment nu pot să vă spun că există un calendar exact, dar cred că ultima măsură care se va atinge va fi masca în interior sau în spaţiile închise. Dar, probabil, că se va umbla la capacităţile sălilor unde se întâmplă activităţi, la masca în exterior. Sunt mai multe măsuri care pot fi treptat ridicate dacă va continua trendul de scădere a internărilor şi, bineînţeles, a numărului total de cazuri care din fericire la acest moment este în scădere, deci nu putem să spunem că suntem altcumva decât pe un trend de scădere”, a mai adăugat Raed Arafat.
Șeful DSU nu exclude ca starea de alertă să nu mai fie prelungită, dar spune că totul depinde de evoluția numărului de noi cazuri Covid înregistrate zilnic.
„La acest moment am început să scădem. Încă există o cifră importantă zilnică. Încă există un număr totuși important de cazuri în terapie intensivă. Clar că sunt discuții și sunt discuții pentru că se dorește să ajungem să relaxăm măsurile, adică să revenim la normalitate. Deci acest lucru depinde de evoluție”, a mai spus Raed Arafat.
El nu exclude ca actuala stare de alertă să nu mai fie prelungită la începutul lunii martie.
„Dacă va continua scăderea și dacă vedem că impactul pe secțiile de terapie intensivă tot se stabilizează, nu mai avem probleme, cu certitudine deciziile potrivite vor fi luate la momentul respectiv. Că va fi înainte sau va fi la momentul în care atingem finalul acestei perioade de stare de alertă, în jur de 6 martie, asta urmează să vedem după modul în care evoluează și decizia este la un nivel mai înalt, adică nivelul Comitetului Național pentru Situații de Urgență și, bineînțeles, pe baza analizelor care se fac la nivelul Ministerului Sănătății, INSP și alte structuri care sunt de specialitate”, a afirmat Arafat.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 26.466 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, cu 880 mai puțin decât în ziua anterioară.