Raed Arafat infirmă introducerea de noi restricţii pentru prevenirea răspândirii Covid, dar recomandă distanțarea și testarea la primele simptome de răceală
Raed Arafat a declarat miercuri, la Ploiești, că în acest moment autorităţile nu iau în discuţie implementarea de noi restricţii pentru prevenirea răspândirii infecţiei cu virusul SARS-CoV-2.
Însă, Arafat (secretar de stat în cadrul Ministerul Afacerilor Interne și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență) recomandă populaţiei să se testeze la primele simptome de răceală şi să nu meargă la serviciu, pentru că i-ar putea infecta pe ceilalţi.
”Măsuri de restricţii, la acest moment, suplimentare, nu se discută de aşa ceva. Dar noi ne dorim chiar la acest moment ca lumea să respecte măsurile actuale, începând cu masca, care este de bază şi este minimul necesar pentru protecţie mai ales în spaţiile închise, dar şi în spaţiile deschise, având în vedere că varianta Omicron este extrem de contagioasă, continuând cu vaccinarea şi cu distanţarea şi cu toate celelalte aspecte”, a declarat Raed Arafat, la finalul unei vizite la Ploieşti, citat de Adevărul.
Vă recomandăm și:
- Raed Arafat: Astăzi am depăşit 500 de cazuri la ATI, dar capacitate pentru preluare încă există
- VIDEO | Raed Arafat: Un număr mare de infectați poate paraliza economia mai mult decât restricțiile
- VIDEO | Raed Arafat: Infectarea cu Covid-19 poate provoca diabet de gradul unu la copii
- VIDEO | Raed Arafat: Vaccinarea nu împiedică infectarea, lucru valabil și la vaccinul antigripal, dar te ajută să nu faci o formă gravă