Raed Arafat: Intervențiile chirurgicale vor fi suspendate pentru următoarele 30 de zile. Care sunt excepţiile anunțate
Internările pentru intervenții chirurgicale și pentru alte tratamente și investigații care nu reprezintă urgențe sunt suspendate pentru următoarele 30 de zile. Urgenţele, femeile însărcinate care necesită controale obligatorii, pacienţilor cu afecţiuni oncologice cronice sau care necesită proceduri de dializă” sunt exceptați de la exceptați de la regulă.
„Cifrele continuă să crească, aproape avem o cifra dublă față de lunea trecută. Nu vedem încă o tendința de plafonare sau de scădere. Din acest motiv, după discuții cu cei de la Ministerul Sănătății, suntem nevoiți să emitem un ordin pe 30 de zile care prevede că managerii unităților sanitare publice cu paturi dispun măsuri pentru suspendarea internărilor pentru intervenții chirurgicale și pentru alte tratamente și investigații care nu reprezintă urgență și care pot fi reprogramate”, a spus Raed Arafat luni seară, după ședința de Guvern.
Care sunt excepţiile
Situația paturilor ATI: 3 locuri libere în întreaga țară, zero în București
La nivel național au mai răsmas doar 3 paturi libere pentru pacienții COVID-19, în timp de în București nu mai există niciun loc liber la terapie intensivă, potrivit datelor autorităților sanitare. În acest moment sunt 1.468 de pacienți internați la ATI, un număr foarte apropiat de „vârful” de internări la terapie intensivă din Valul 3, respectiv de 1.531.