Raed Arafat le cere românilor să nu mai aducă alimente pentru refugiații din Ucraina: Nu este o criză umanitară
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, le-a cerut, sâmbătă, românilor, să nu mai vină cu alimente acolo unde se află refugiați din Ucraina. El afirmă că nu este vorba de o criză umanitară, iar toată hrana riscă să se strice sau să nu fie folosită.
„Deja s-au instalat anumite chestiuni în plus faţă de ce a fost ieri, noaptea am avut Comitet Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, care a ţinut până aproape la 1.00 dimineaţă, s-a stabilit că va fi un punct de comandă în zona de graniţă care va fi permanent cu toate instituţiile implicate şi s-a asigurat un suport, corturi, zone de aşteptare, corturi în care să fie acolo cei care dau mâncare, dau apă, să nu stea în aer liber, mai multe măsuri de organizare. Şi s-a stabilit şi pragul de la care se va instala inclusiv prima parte a taberei, ocuparea a 65% din capacitatea centrului de azil de la Rădăuţi”, a transmis Arafat, citat de News.ro.
Raed Arafat a punctat că mâncarea adusă la punctele de trecere a frontierei riscă să se strice, având în vedere că nu este o „criză umanitară pe partea României”.
În același context, șeful DSU a spus în mănăstiri vor putea fi cazați 400 de refugiați.
„Avem locuri de cazare stabilite cu Biserica în peste 400 de locuri într-o mănăstire, mai sunt multe alte locuri care sunt identificate, tabăra va fi o chestie temporară unde nu se stă mai mult de 72 de ore şi după asta se duc către locurile de cazare, fie din judeţul Suceava, fie din judeţele limitrofe. (…) Dacă aici se va aglomera mult, au fost aduse microbuze de control de frontieră care au toată infrastructura necesară de control şi este posibil ca o parte să fie dus în coloană la tabară şi să fie făcut acolo controlul de frontieră pentru decongestionarea zonei de aici. La momentul acesta nu e nevoie”, a explicat Raed Arafat.
Secretarul de stat în Ministerul de Interne a vorbit și despre modul în care oamenii se pot proteja de hoți.
„În primul rând, să intre în legătură cu cei care sunt îmbrăcaţi oficial şi care sunt cei care clar că lucrează în mod oficial şi organizat. Dacă te abordează cineva care nu ştii cine este, nu are nimic pe el, nu ştii ce reprezintă, ai grijă. Sunt oameni care asigură asistenţa care sunt îmbrăcaţi în echipamente ISU sau din partea societăţii civile, Crucea Roşie. Dacă vine cineva care nu ştii cine este, nu ştii ce caută, atunci să ai grijă să te protejezi””, a explicat Raed Arafat.