Prima pagină » Actualitate » RAFILA cere „o reformă a spitalelor din administrația bucureșteană”

RAFILA cere „o reformă a spitalelor din administrația bucureșteană”

RAFILA cere „o reformă a spitalelor din administrația bucureșteană”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat luni, 25 martie, că este necesară o reformă a spitalelor administraţiei din Bucureşti. El a spus că au fost „multe probleme” cu spitalele aflate în subordinea Primăriei Capitalei.

Alexandru Rafila a fost prezent la Conferinţa organizată de Colegiul Medicilor Stomatologi din România, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii Orale.

Rafila: „Am avut foarte multe probleme cu spitalele din subordinea PMB”

„Spitalele din subordinea Primăriei Capitalei au un coordonator în momentul de faţă, se numeşte ASSMB. Am avut foarte multe probleme cu aceste spitale din subordinea Primăriei.

Spitalul Colentina funcţionează fără autorizaţie sanitară de funcţionare, a funcţionat două luni de zile. I-a expirat autorizaţia sanitară la sfârşitul anului trecut – în luna ianuarie – şi cred că în februarie nu a avut autorizaţia sanitară. Imediat cum am aflat acest lucru, am trimis DSP, avem un raport complet al evaluării activităţilor acolo în spitale. Între timp cred că a fost obţinută această autorizaţie.

Alte spitale au probleme serioase.

Sigur că o reformă a spitalelor din administraţia Bucureşteană este necesară. Este clar că acolo sunt foarte multe lucruri care nu funcţionează”, a spus Rafila.

Ce spune Rafila despre planurile lui Cătălin Cîrstoiu

În opinia sa, abordarea managerului Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, Cătălin Cîrstoiu, cu privire la spitalele administrate de ASSMB este „binevenită”, însă trebuie să ţină cont de anumite particularităţi.

„Abordarea domnului profesor Cîrstoiu este binevenită, dar ea trebuie să ţină cont de anumite particularităţi.

În primul rând că unificarea trebuie să ţină de secţiile existente în spitalele multidisciplinare. Colentina are secţie de ortopedie. Este greu de crezut că poţi să unifici un spital de ortopedie cu un spital care are deja secţie de ortopedie.

Dar asigurarea unor consorţii care să facă posibilă, din punctul meu de vedere, achiziţia centralizată ceea ce duce la costuri mult mai mici a principalelor materiale sanitare pentru toate spitalele din Bucureşti din subordinea ASSMB, pentru că sunt unele în subordinea Ministerului Sănătăţii, operarea unor baze comune de analize de laborator”, a arătat Rafila.

„Nu se vor desființa spitalele”

Potrivit acestuia, nu se poate merge pe ideea că se vor desfiinţa spitale în Bucureşti.

„Toate aceste lucruri sunt raţionale, nu trebuie însă să mergem cu ideea că se vor desfiinţa spitale, pentru că din punctul acesta de vedere cred că opţiunea este clară – nu se vor desfiinţa în niciun fel spitale, pentru că Spitalul Foişor este un spital care, dacă o să îl vizitaţi, se compară sau chiar depăşeşte clinicile private din România şi poate şi din alte ţări din punct de vedere al infrastructurii, calităţii serviciilor, or modul în care fac controlul infecţiilor.

Eventuale consorţii de spitale să funcţioneze în sensul aducerii la nivelul mai înalt al celor care nu sunt acolo şi să nu pună în vreun fel probleme legate de înţelegerea acestui concept”, a explicat ministrul.

Cătălin Cîrstoiu, candidatul alianței PSD-PNL la Primăria Capitalei, declara săptămâna trecută că Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) şi spitalele aflate în administrarea Primăriei Capitalei ar trebui reorganizate.

CITEȘTE ȘI:

Guvernul pornește construcția Spitalelor Regionale Iași și Cluj / Marcel Ciolacu: E un moment de mândrie

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cel mai lung drum drept din Europa nu are nicio curbă pe zeci de kilometri. Drumul este obiectiv turistic
Digi24
Administrația Trump presează Europa să renunțe la planul de finanțare a Ucrainei din active rusești: „Nu mai sunt liderul lumii libere”
Cancan.ro
Prezentatoare TV de sport și soțul ei, găsiți împușcați în casă! Fiul lor de 3 ani a fost găsit în viață. Ce ipoteze are poliția
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în costum de baie. Cum arată la 30 de ani fosta gimnastă campioană
Adevarul
De ce nu a fost invitată România la întâlnirea „greilor” NATO, de la Berlin. „Ne-am făcut-o singuri”
Mediafax
Guvernul impune termen limită pentru taxe și impozite locale
Click
Drama Cosminei Boboc, câștigătoarea MasterChef 2025. Tatăl ei a murit în timpul emisiunii, după ce mama și bunica se stinseseră cu un an înainte
Digi24
Elon Musk are o veste proastă pentru cei bogați: „Banii vor deveni irelevanți”. El spune că în 10-15 ani, munca va fi opțională
Cancan.ro
Ce gest revoltător a făcut ‘Puișorul’ la adresa Rodicăi Stănoiu, în timpul vacanței! O jurnalistă îl acuză că i-a pus viața în pericol: 'Deschid geamul să mângâi ursul, că poate...'
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Denise Rifai înainte să fie celebră. Tatăl arab îi punea reguli stricte
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decizie oficială UE: Mașinile pot avea, în continuare, motoare diesel și pe benzină!
Descopera.ro
O structură bizară emite căldură sub suprafața Lunii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti, din ordinul Elenei Ceauşescu