Ploșnițe în școlile din Sectorul 5. Rafila: „Eu nu cred că PLOȘNIȚELE au aşa o informaţie până unde este Sectorul 5. E vorba de condițiile igienice”
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a vorbit luni, 25 martie, despre decizia autorităților de a închide grădinițele, școlile și liceele din Sectorul 5 pentru dezinsecție, după ce în mai multe unități școlare au fost semnalate ploșnițe.
Rafila spune că nu crede că ploşniţele au o informaţie până unde este Sectorul 5 şi de unde începe, de exemplu, Sectorul 4, precizând că în mod evident, este vorba de asigurarea condiţiilor igienice în şcoli.
„Eu nu ştiu exact care este cauza că fix în Sectorul 5… Eu nu cred că ploşniţele au aşa o informaţie până unde este sectorul 5 şi de unde începe, de exemplu, sectorul 4. În mod evident, este vorba de asigurarea condiţiilor igienice în şcoli”, a spus ministrul.
Alexandru Rafila a precizat că „combaterea acestor insecte, acestor paraziţi se face şi prin informarea familiilor copiilor, a copiilor, pentru că aceleaşi măsuri igienice trebuie luate şi la domiciliul fiecăruia dintre ei”.
„Sigur, poate fi o problemă legată de o activitate intensă sau o recrudescenţă a apariţiei acestor insecte, dar nu pot să fac niciun comentariu. Este foarte bine că se face în Sectorul 5 dezinfecţie şi lucrul ăsta este foarte bun”, a completat ministrul Sănătăţii, citat de News.ro.
Piedone: „Nu putem risca”
Şcolile din Sectorul 5 al Capitalei au fost închise, luni, pentru activităţi de dezinsecţie, după ce a fost semnalată prezenţa ploşniţelor în Şcoala Gimnazială „I.C. Brătianu” şi Şcoala Gimnazială „Petrache Poenaru”.
„Sănătatea copiilor şi a profesorilor este prioritară în acest moment, motiv pentru care am solicitat suspendarea cursurilor în şcolile din Sectorul 5. Elevii şi cadrele didactice vor sta acasă luni, 25 martie, pentru a se putea face dezinsecţie ca la carte.
Nu putem risca, nu vrem ca situaţiile întâlnite în cele două şcoli să se multiplice. Îi asigur pe copii, profesori şi părinţi de toată implicarea mea în acest caz! Vom verifica şi cauza apariţiei ploşniţelor în şcolile I.C. Brătianu şi Petrache Poenaru”, a transmis primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.
Vă recomandăm să citiți și: