Rafila: Ministerul Sănătății a cumpărat de două ori mai multe doze de vaccin gripal decât anul trecut. Paradoxal, a ajuns doar o mică parte din cele 3 milioane de doze

Publicat: 24 11. 2020, 07:20
Alexandru Rafila: „Mă aștept ca la jumătatea lunii decembrie să avem foarte multe cazuri de COVID-19 în spitale și foarte multe decese!”

Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS și cel care deschide lista PSD pentru Camera Deputaților în București, a declarat, luni seară, că știe de existența unui contract încheiat de Ministerul Sănătății pentru trei milioane de doze de vaccin antigripal, dar care „în mod paradoxal nu au ajuns”.

Rafila a declarat, la Antena 3, că nu știe de ce doar o mică parte din dozele cumpărate au ajuns la medicii de familie și că producția s-a încheiat în luna septembrie, deci nu mai poate fi suplimentată cererea!

„Două lucruri: Ministerul Sănătății a cumpărat față de anul trecut de două ori mai multe doze și la medicii de familie ar trebui să existe suficient vaccin, înțeleg că au fost achiziționate 3 milioane de doze și nu au ajuns, paradoxal. Doar o mică parte. Producția de vaccin s-a încheiat în septembrie și nu se mai poate face în acest sezon”, a declarat Alexandru Rafila, luni seară.

Potrivit G4Media.ro, până acum, Ministerul Sănătății a anunțat distribuirea a 900.000 de doze de vaccin antigripal către DSP-uri. Următoarea tranșă de 1,1 milioane doze urma să fie distribuită în prima parte a lunii noiembrie.

Valeriu Gheorghiță: Persoanele de peste 65 de ani și cele cu boli cronice, în primele categorii care vor fi vaccinate anti-COVID

Dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare privind combaterea infecției cu COVID-19, a declarat, luni seara, că persoanele vulnerabile, adică cele de peste 65 de ani și cele cu boli cronice, vor fi printre categoriile care vor primi cu prioritate vaccinul anticoronavirus.

„Categoric, persoanele vulnerabile, ceea ce înseamnă persoane peste 65 de ani şi persoane cu boli cronice, începând de la boli pulmonare cronice, boli cardiovasculare, obezitate, diabet zaharat, neoplazii, cancere, sunt boli prioritare care îi poziţionează pe pacienţi în primele categorii ca beneficiari ai campaniei de vaccinare”, a afirmat, luni seară, la Antena 3, Valeriu Gheorghiţă, potrivit Adevărul.ro.