Prima pagină » Actualitate » Raliul Paris-Dakar, floare la ureche pentru Florin și Daniel. Doi români își trăiesc aventura vieții cu un Tico de 500 de euro

Raliul Paris-Dakar, floare la ureche pentru Florin și Daniel. Doi români își trăiesc aventura vieții cu un Tico de 500 de euro

Raliul Paris-Dakar, floare la ureche pentru Florin și Daniel. Doi români își trăiesc aventura vieții cu un Tico de 500 de euro

Doi români, tată şi fiu, reușesc o performanță incredibilă, străbat trei continente cu o mașină care costă mai puțin ca o roabă de bere la Mamaia. Cu un Tico la mâna a doua, își trăiesc aventura vieții. De la Cercul Arctic până în Africa maghrebiană, apoi până în Caucaz, incredibil…

Florin și  Daniel îşi trăiesc aventura vieţii lor, călătorind cu un Daewoo Tico, pe care l-au cumpărat cu 500 euro, pe o distanţă de 25.000 km.

Tatăl e Pop Vrancea Florin, sau Flo, cum au ajuns să-l cunoască mai mulţi aventurieri din România, iar fiul lui e Daniel. Ideea călătoriei le-a venit acum 4 ani, când fiul avea 14 ani şi era în toiul adolescenţei. Flo şi-a zis atunci că în timpurile noaste prea mulţi părinţi nu se implică suficient de mult în viaţa copiilor şi în năzuinţele acestora. Într-un secol al vitezei, goanei constante după muncă şi supravieţuire, uităm să comunicăm cu adevărat cu copiii, iar la vârsta adolescenţei acest gol se simte şi mai acut, afectându-i pe copii. Poate copii nu ne vor asculta, zice Flo, dar exemplul propriu şi acţiunea cu siguranţă o vor vedea şi, dacă le e pe plac, o vor urma. Şi atunci cei doi, tată şi fiu, şi-au schiţat aventura vieţii lor, împreună, care să le rămână în memorie toată viaţa. Fără a avea un buget de zeci de mii de euro doar pentru maşină şi încă tot atâta pentru costuri de drum, cei doi au cumpărat un Daewoo Tico fabricat în 1995, cu doar 500 euro şi au început să se pregătească de marea lor aventură, schiţându-şi în cap trasee.

Au decis că vor avea o aventură în 3 etape, care vor însuma 25.000 km, onorând totodată şi vârsta de 25 de ani pe care urma s-o împlinească maşina pe atunci. Prima etapă trebuia să aibă loc spre Norkapp, la cel mai nordic punct al Europei continentale, a doua spre Sahara, în Africa, iar a treia etapă spre Asia, până în Azerbaidjan, la Baku. La sfârşitul lunii iunie 2019 au pornit spre Nordkapp. Pandemia întrerupt aventura, dar ea a continuat după reluarea liberei circulații…De la Cercul Arctic în Sahara, din Sahara în Caucaz.

Citiți întregul reportaj AICI

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
BREAKING | Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste turiștii din locație. Primele imagini cu dezastrul din locație
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Ce boli avea Mălina Guler? Diagnosticele care i-au mâncat viața
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Mesele de sărbători sunt momentul potrivit pentru a vorbi și despre istoricul medical al familiei