VIDEO | Raluca Turcan, despre creșterea facturilor la energie: Actuală conducere ANRE s-a uitat mai mult la furnizori și mult mai puțin la consumatorii finali
This browser does not support the video element.
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat marți seară, la Digi24, că deși au fost foarte multe discuții pe marginea subiectului „consumatorului vulnerabil”, acest proiect a rămas foarte mult timp în sertarele ministerului Energiei, pentru că „nimeni nu a îndrăznit să se ocupe temeinic de acest proiect”. Totodată, ministrul afirmă că actuala conducere a ANRE „s-a uitat foarte mult la furnizori, la distribuitori și mult mai puțin la consumatorii finali”, care acum resimt din plin creșterea necontrolată a costurilor la energie electrică și se confruntă și cu abuzuri din partea furnizorilor și distribuitorilor.
„Dacă trecem la responsabilitățile pe care că guvernanți majorările de prețuri nu ar trebui să surprindă așa de tare opinia publică informată pentru că am asistat la o liberalizare a prețurilor în același timp la creșteri de prețuri la nivel internațional cum avem prețul la gaz care este la un nivel record în acest moment la nivel internațional și tocmai de aceea, un proiect de lege despre care s-a tot vorbit de-a lungul timpului și anume de protecție a consumatorului vulnerabil la consumul de energie, a fost primul proiect pe care mi l-am asumat că ministru al muncii. S-a vorbit foarte mult despre acest proiect, acum zace în sertarele ministerului de foarte mult timp și nimeni nu a îndrăznit să se ocupe temeinic de acest proiect, tocmai pentru că anticipăm un val de creșteri de prețuri”, a declarat Raluca Turcan.
Ministrul susține că acum există un proiect al consumatorului vulnerabil aprobat de Guvern și care este trimis la parlament pentru a fi votat în regim de urgență.
„Avem un proiect aprobat de Guvern transmis în parlament pentru a fi votat în regim de urgență și care oferă o plasa de siguranță pentru toți cei care sunt în risc de sărăcie energetică”, a afirmat Turcan.
Turcan precizează că a dus „bătălii dure în Parlament” pentru ca la conducerea ANRE să fie numiți numai profesioniști, astfel încât politicul să nu mai dicteze în instituții cheie. Ea a subliniat că acum actuala conducere a ANRE „s-a uitat foarte mult la furnizori, la distribuitori și mult mai puțin la consumatorii finali”.
„Eu sunt un om cu vechime în politică și în decursul timpului am militat pentru că instituțiile aflate sub control parlamentar și să aibă în conducere profesioniști și să nu dicteze politicul în deciziile unor instituții cheie. Când fost numită conducerea ANRE am avut bătălii dure în Parlament pentru că am considerat că acolo trebuie să existe un echilibrul al celor care sunt propuși pentru a face parte din consiliul de administrație, tocmai pentru că poziția unei instituții care reglementează situația pieței energetice în România să fie una care să privească spre consumator. Din nefericire acum pot să va spun că actuală conducere a ANRE s-a uitat foarte mult la furnizori, la distribuitori și mult mai puțin la consumatorii finali”, a precizat ministrul Muncii.