VIDEO | Randamentele pensiilor private obligatorii au fost peste dobânzile bancare, dar sub valoarea inflației

Publicat: 21 01. 2022, 21:30
Actualizat: 21 01. 2022, 22:02

This browser does not support the video element.

Randamentul mediu al sistemului de pensii private obligatorii a fost de aproximativ 5,9%. Inflația puternică, mult peste randamentele titlurilor de stat, precum și legislația care impune investiții prioritare în titluri de stat au „mâncat” din performanța pensiilor administrate privat. ”Dacă ne uităm însă pe un orizont de mai mulți ani, acestea au randamente mai mult decât mulțumitoare”, arată analistul Gândul Petrișor Peiu, în Top 5 evenimente economice ale săptămânii 15-21 ianuarie 2022.

Cu o inflaţie 8,2% în anul 2021, cea mai ridicată din ultimul deceniu, fondurile de pensii private au avut astfel randamente sub inflaţie, într-un an în care scumpirile accelerate din toamnă au erodat din portofoliul din titlurile de stat. 

Portofoliul acestor fonduri induce și randamentele medii, mai ales în condițiile în care 61% din portofoliul de investiţii al fondurilor de pensii Private Pilon II erau investite în noiembrie 2021 în titluri de stat, adică circa 52 miliarde de lei, potrivit celor mai recente date ale ASF.

La astfel de instrumente, cu dobândă fixă, principalul risc (în perioade de scumpiri accelerate aşa cum a fost a doua jumătate a anului 2021) este de a nu „acoperi” inflaţia.

O parte a acestor scăderi a fost însă compensată din investiţiile în acţiuni, considerate instrumentul „natural“ de protecţie împotriva scumpirilor.


Sursa: https://www.zf.ro/burse-fonduri-mutuale/ce-randament-a-avut-fiecare-dintre-cele-sapte-fonduri-de-pensii-20467606