Randi, prins drogat la volan. Avea în sânge două substanțe interzise
Cunoscutul artist Randi este anchetat pentru conducere sub influența drogurilor după ce a fost testat pozitiv de către un echipaj al Poliției Rutiere în timp ce conducea pe DN 1. Analizele medico-legale au demonstrat că acesta consumase două substanțe interzise.
Andrei Ștefan Ropcea este unul dintre cei mai logevivi artiști de pe piața muzicală românească. Cântărețul a cunoscut notorietatea sub numele de Randi și s-a consacrat din postura de membru al trupei Morandi, unde a evoluat pe scenă alături de cântărețul și compozitorul Marius Moga.
La începutul acestui an, în luna februarie, Randi a fost oprit de un echipaj al Poliției Rutiere, pentru un control de rutină, în timp ce conducea pe DN 1. Potrivit Antena 3, artistul a fost verificat cu aparatul DrugTest, iar rezultatul a fost pozitiv.
În consecință, șoferul a fost transportat la Institutul Național de Medicină Legală, pentru analize. După opt luni, Poliția Rutieră a fost înștiințată de faptul că Andrei Ștefan Ropcea avea în sânge atât urme de cocaină cât și de canabis.
Instanța va decide dacă Randi va face muncă în folosul comunității
Conform legii, cântărețul, care nu mai are dreptul de a conduce, va fi trimis în judecată iar instanța va decide, pe lângă pedeapsă, dacă îi va anula și permisul de conducere.
În plus, dacă va fi condamnat cu suspendare, Radi va trebui să urmeze cursurile unui program de reintegrare socială și să presteze o muncă în folosul comunității.