Prima pagină » Actualitate » Raportul anual al CE despre libertatea presei, cauza TENSIUNILOR dintre Ursula von der Leyen și Giorgia Meloni: „Atacuri stângace și îndoielnice”

Raportul anual al CE despre libertatea presei, cauza TENSIUNILOR dintre Ursula von der Leyen și Giorgia Meloni: „Atacuri stângace și îndoielnice”

Raportul anual al CE despre libertatea presei, cauza TENSIUNILOR dintre Ursula von der Leyen și Giorgia Meloni:

Raportul anual al Comisiei Europene, în care se vorbește despre problema îngrădirii libertății presei în Italia, ar fi generat tensiuni între Ursula von der Leyen și premierul Italiei, Giorgia Meloni. Potrivit surselor Politico, ruptura dintre președinta CE și prim-ministrul italian ar fi avut loc deja. 

În raportul anual al Comisiei Europene privind statul de drept este menționat aspectul îngrijorător cu privire la îngrădirea libertății presei din Italia, în special al trustului RAI, care emite la nivel internațional. Această situație ar fi cauzat tensiuni Ursula von der Leyen și premierul italian Giorgia Meloni, notează publicația Politico.

În 2021, Giorgia Meloni a depus o plângere în instanță la adresa jurnalistei Giulia Cortese, care a ironizat-o pe rețeaua de socializare Twitter (acum X), din cauza înălțimii ei. În iulie, anul acesta, judecătorii au decis ca jurnalista să-i plătescă lui Meloni daune în valoare de 5.000 de euro, pentru „defăimare”.

Jurnalista Giulia Cortese a declarat la momentul verdictului: „Guvernul Italiei are o problemă serioasă cu libertatea de exprimare a presei”, a declarat aceasta, potrivit Reuters.

Raportul Comisiei menționează că guvernul Italiei a adus aliați politici în funcții de conducere în cadrul trustului RAI, ceea ce a determinat demisia unor jurnaliști cu experiență.

„Eficiența sistemului de guvernare de a asigura independența deplină a trustului RAI reprezintă o sursă de îngrijorare. În acest context, Comisia subliniază necesitatea unor reforme care să asigure protecția trustului RAI de interferența politică.

De asemenea, Comisia raportează că, în urma numirii noului CEO al RAI și a altor
figuri de top, inclusiv editorii de programe de știri, a avut loc o schimbare editorială ce a dus la demisia mai multor jurnalişti şi prezentatori. Comisia și-a exprimat îngrijorarea față de noile reguli privind timpul de emisie în cazul mesajelor și informațiilor cu tentă politică, difuzate pe RAI în timpul alegerilor pentru Parlamentul European din 2024, care ar permite candidaților, aliați ai guvernului, să aibă mai mult timp de emisie și vizibilitate, în comparație cu membrii opoziției.”, se arată în documentul Comisiei Europene (pg24-26).

De la publicarea raportului anual al Comisiei Europene, în care se vorbește punctual, despre problema libertății presei în Italia, Meloni a adresat o scrisoare în care a susținut că raportul Comisiei conține informații distorsionate despre libertatea presei în Italia, notează publicația online news.italy24.

„Atacuri stângace și îndoielnice ce pot avea loc doar în contextul dezolant al utilizării recurente a știrilor false care se infiltrează tot mai mult în dezbaterile de la nivel european. Din nefericire, nici măcar raportul Comisiei cu privire la statul de drept și, în special, la libertatea de informare a serviciului public de radiodifuziune nu a fost cruțat de profesioniștii dezinformării ”, a declarat Meloni.

Pe de altă parte, Maurizio Gasparri, membru al partidul de centru-dreapta Forza Italia, aliat al guvernului Meloni, dar și al grupării politice a lui von der Leyen în Parlamentul European, a precizat că raportul Comisiei nu va afecta relațiile dintre premierul italian și Ursula von der Leyen.

„Nu cred că va exista un impact negativ, având în vedere relațiile bune dintre von der Leyen și Meloni. Cred că Italia va rămâne centrală în viața UE”, a spus el, notează Politico.

FOTO: Profimedia

CITEȘTE ȘI:

Marcel Ciolacu, după ce Ursula von der Leyen a obținut un nou MANDAT: Guvernul României va rămâne angajat activ cu viitoarea conducere a CE

Eurodeputat italian: Acordarea unui nou mandat Ursulei von der Leyen intră în CONTRADICȚIE cu opțiunile alegătorilor europeni

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat în poziția de editor și reporter în cadrul ... vezi toate articolele