Prima pagină » Actualitate » Rapperul Subsemnatu a fost condamnat pentru trafic de droguri. Peste 400 de persoane ar fi cumpărat canabis de la cântăreț

Rapperul Subsemnatu a fost condamnat pentru trafic de droguri. Peste 400 de persoane ar fi cumpărat canabis de la cântăreț

Rapperul Subsemnatu a fost condamnat, de magistrații Tribunalului București, la 2 ani și 2 luni de închisoare, pentru trafic de droguri. Artistul a fost acuzat că ar fi vândut stupefiante la peste 400 de persoane.

Instanța l-a condamnat pe Marius Mircea Botoșiu, cunoscut în lumea muzicală cu numele de Subsemnatu, 2 ani de închisoare pentru trafic de droguri de risc, în formă continuată (418 fapte), 3 luni pentru instigare publică, în formă continuată (395 de fapte) și alte 3 luni pentru deținere de droguri de risc, în vederea consumului propriu. Judecătorii au contopit pedepsele și au dispus ca rapperul Subsemnatu să execute o pedeapsă de 2 ani și 2 luni de închisoare. Prin aceeași sentință, instanța a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere timp de 3 ani.

Artistul, care a stat din decembrie 2020 până în februarie 2021 în arest preventiv, apoi în arest la domiciliu, mai trebuie, conform hotărârii instanței, să facă două luni de muncă în folosul comunității, în cadrul Administraţiei Domeniului Public Sector 5 sau al Agenției Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti, după cum va stabili consilierul de probaţiune.

Potrivit deciziei de condamnare, lui Marius Botoșiu i-au fost probate de anchetatori 418 fapte de trafic de droguri.

În același timp, a fost amendată și societatea comercială al cărei reprezentant este Botoșiu și prin care ar fi vândut substanțele stupefiante, cu suma de 22.000 de lei. Totodată, peste 60.000 de lei au fost confiscați după ce s-a dovedit că erau bani obținuți din traficul de droguri de risc. Instanța a dispus ca firma să fie dizolvată.

Sentința, pronunțată la sfârșitul lunii iulie 2022, nu este definitivă, cântărețul anunțând deja că o va contesta.

Instanța a menționat că a luat decizia de condamnare fără a ține cont de acordul de recunoaștere a faptelor de către artist.

Își promova afacerea prin intermediul videoclipurilor muzicale

Cunoscut în lumea muzicală drept „Subsemnatu”, Marius Botoșiu s-a apucat să vândă canabis în cursul anului 2019. Acesta își promova afacerea prin intermediul videoclipurilor muzicale pe care le publica pe internet și susținea că narcoticele comercializate de el sunt, de fapt, produse perfect legale, în condițiile în care nu conțin THC, substanța conținută de canabis și interzisă prin lege.

Surse judiciare au dezvăluit, pentru Gândul, că, într-un singur an, rapperul ar fi reușit să vândă droguri în valoare de aproximativ 100.000 de euro. Printre clienții acestuia s-ar fi numărat și persoane din mediile mondene bucureștene, dar și bolnavi de SARS-CoV2, pe care Subsemnatu i-ar fi convins că drogurile îi vor ajuta să se facă bine sau să se refacă mai repede.

Recomandarea video

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Ce au descoperit astronomii pe orbita unei stele antice?