Prima pagină » Știri politice » Rareș Bogdan nu-i dă nicio șansă Gabrielei Firea la europarlamentare: „Nu cred că va fi cap de listă”. Femeia, propusă de liberal

Rareș Bogdan nu-i dă nicio șansă Gabrielei Firea la europarlamentare: „Nu cred că va fi cap de listă”. Femeia, propusă de liberal

Rareș Bogdan refuză să mai susțină un independent la europarlamentare după retragerea Ramonei Chiriac. În cadrul unui interviu la DIGI 24, liberalul a dat de înțeles că lupta pentru Parlamentul European se dă între el și Mihai Tudose. Rareș Bogdan a menționat că Gabriela Firea nu constituie o propunere pentru această funcție, mizând, în schimb pe o altă femeie politician.

Se pare că lupta pentru candidatul care va fi cap de listă pe lista de la europarlamentare se dă între Rareș Bogdan (PNL) și Mihai Tudose (PSD), ambii susținuți de Coaliție. Rareș Bogdan s-a arătat, însă, împotriva selectării unui nou candidat independent pentru această funcție, după ce Ramona Chiriac s-a retras. Vicepreședintele liberalilor a menționat că el și Mihai Tudose se află în joc pentru a reprezenta România la Parlamentul European. Liberalul nu exclude nici ca Adina Vădean să fie cea care care deschide lista și, de asemenea, a precizat că este foarte puțin probabil ca Gabriela Firea să fie luată în considerare.

„Deci eu, părerea mea personală, mă bucur că sunt și în asentimentul celor doi lideri, dar votul meu de luni în consiliul de coordonare a coaliției, între cei 11 membri, va fi să nu aducem un independent, ci să aducem unul dintre cei doi cap de listă, de la PNL, eu, de la PSD, Mihai Tudose, sau o doamnă, poate să fie oricând din primele poziții, avem doamne excepționale, doamna Adina Vălean, spre exemplu, care este comisar european, poate oricând să fie o soluție, dar există și alte soluții”, a spus prim-vicepreședintele PNL.

„Nu cred că doamna Firea va fi cap de listă. Cred că e normal să alegem dintre cei doi care sunt cap de listă, aleși de cele două partide”, a subliniat Rareș Bogdan.

Rareș Bogdan este mulțumit de susținerea membrilor din Partidul Liberal, care l-au ales să deschidă lista pentru candidatura României la Parlamentul European din partea PNL. Acesta a ținut să menționeze că liberalii nu se opun dacă un lider PSD va fi propus în cursa finală pentru europarlamentare.

„Eu deschid lista PNL și le mulțumesc colegilor mei din PNL pentru votul de ieri, pentru încredere, îi mulțumesc președintelui Nicolae Ciucă. E important pentru mine după ani de muncă să văd că sunt recunoscut din nou ca number one în partidul meu, în rest, vom negocia. Cu siguranță PNL nu are o problemă dacă cei din PSD vor deschide lista, cum sunt absolut convins că nici cei din PSD nu au o problemă cu cineva din PNL”, a spus Rareș Bogdan.

FOTO: Facebook

CITEȘTE ȘI:

PNL a validat lista candidaților la europarlamentare / Consiliu Naţional al PNL, pentru validarea alianței cu PSD

„CARACATIȚA” lui Nicușor Dan la Poliția Locală. Unde se află pepiniera de cadre a primarului general și cine sunt oamenii care îl ascultă orbește!

Marcel Ciolacu, adevărul despre relația cu Gabriela Firea: „Nu m-am certat cu Firea”

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat în poziția de editor și reporter în cadrul ... vezi toate articolele

Citește și