Rareș Hopincă, tranșant față de acuzațiile de fraudă ale lui Radu Mihaiu: „O MANIPULARE menită să ascundă că USR a suferit un eșec major”
This browser does not support the video element.
Rareș Hopincă, candidatul coaliției la Primăria Sectorului 2, a declarat că renumărarea voturilor nu va schimba faptul că a fost ales edil, în locul contracandidatului său, Radu Mihaiu.
Rareș Hopincă a precizat că procedura de renumărare a voturilor este posibil să se încheie în această seară. Procedura de renumărarea a buletinelor de vot a fost admisă de BEC, la solicitarea contracandidatului, Radu Mihaiu, care a făcut acuzații de fraudare a alegerilor.
„Din din cunoștințele mele, mai sunt încă două secții care trebuie înscrise și este o secție pentru care s-a solicitat renumărarea voturilor și probabil că se va renumăra în această seară. Probabil că se vor termina ambele operațiuni în această seară. Nu am niciun fel de emoție. Renumărarea, indiferent de rezultatul acesteia, nu e de natură să schimbe ierarhia în clasamentul voturilor pe sector. Nu. E o afirmație absolut mincinoasă. Nu este nicio fraudă. Chiar dânșii au spus că reprezentanții dânșilor din secții, din neatenție, și-ar fi inversat voturile. Nu știu dacă lucrurile stau așa.” a explica Rareș Hopincă.
Rareș Hopincă a mai explicat că nu poate fi vorba de fraudă la numărarea voturilor de la sectorul 2, ci de o eroare, voturile pentru Radu Mihaiu presupunându-se că ar fi fost transferate candidatului SOS România.
„Este vorba de niște voturi pe care dânșii susțin că le-au trecut în mod eronat la candidatul SOS România, nu la Radu Mihai. Deci nu mă implică pe mine. Este o dispută, o confuzie între SOS România și USR pe care o s-o clarificăm la această renumărare. Dar nu poate fi vorba de o fraudă. Fraudă este un cuvânt foarte greu și când aducem în discuție astfel de lucruri trebuie să venim cu argumente.” a declarat Hopincă.
De asemenea, Rareș Hopincă consideră că Radu Mihaiu ar trebui să ia măsurile legale adecvate, deoarece acuzația de fraudă este una deosebit de gravă.
„Dacă dânsul are astfel de suspiciuni, să facă toate demersurile legale, să facă plângeri penale, să se ducă la Parchet, pentru că încă o dată este o afirmație extrem de gravă care trebuie dovedită altfel. După cum am spus, este doar o încercare de manipulare. Este aceeași strategie a USR de a ascunde opiniei publice faptul că au luat 8% în aceste alegeri.”, a mai adăugat Rareș Hopincă.