Prima pagină » Actualitate » Răspunsul HALUCINANT al DSVSA, după ce a intrat în Adăpostul Groazei din București: „Nu au fost identificați câini cu semne de boală” / În realitate, spun medicii veterinari, cățeii aveau plăgi infectate, paraziți, dermatite și erau foarte slabi! EXCLUSIV

Răspunsul HALUCINANT al DSVSA, după ce a intrat în Adăpostul Groazei din București: „Nu au fost identificați câini cu semne de boală” / În realitate, spun medicii veterinari, cățeii aveau plăgi infectate, paraziți, dermatite și erau foarte slabi! EXCLUSIV

Într-un răspuns la solicitarea GÂNDUL.RO, reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare București spun că la primul control desfășurat la Adăpostul Groazei din sectorul 3 nu au identificat câini cu semne de boală! În realitate, la acel adăpost – așa cum se poate vedea și din imagini, și așa cum confirmă și medicii veterinari – era un adevărat dezastru, iar majoritatea animalelor aveau probleme de sănătate! Mai mult, la aproximativ 10 metri de boxele unde animalele stăteau în condiții mizerabile, au fost găsite ulterior și cadavre de câini, care nu au fost observate la controlul de pe data de 6 ianuarie, atunci când în locație au intrat doar cei de la DSVSA!

Prima sesizare adresată instituției noastre referitoare la această locație a fost în data de 05.01.2021, de către o persoană fizică.

În data de 06.01.2021, la adresa Drumul Malul Mierii nr. 24-28, sector 3, a fost identificată a locație împrejmuită cu gard în care erau cazați în boxe individuate și comune mai mulți câini. În exteriorul acestei locații, pe un teren viran din vecinătate se găseau 2 containere de depozitare.

DSVSA: „La locație s-a prezentat un domn care s-a recomandat ca fiind angajat al A.S.P.A. Bragadiru. Acesta a declarat că nu el este proprietarul câinilor ci prietena sa”

L-a solicitarea poliției adresată ingrijitorilor, la locație s-a prezentat un domn care s-a recomandat ca fiind angajat al A.S.P.A. Bragadiru. Acesta a declarat că nu el este proprietarul câinilor ci prietena sa, dar că aceasta nu se găsește în București, ci la locuința sa din localitatea Mihail Kogălniceanu, județul Constanța.

După ce s-a permis accesul în incinta unde erau cazați câinii, s-a încercat identificarea mai multor câini prin citirea microcipurilor.

S-a constatat că unii dintre aceștia nu aveau microcip, unii erau microcipați, dar nu erau înregistrați în R.E.C.S., iar unul era microcipat dar pe numele unei persoane din municipiul Constanța, altă decât persoana din localitatea M. Kogălniceanu”, se arată în răspunsul celor de la DSVSA București la solicitarea GÂNDUL.RO.

Potrivit răspunsului, în data de 6 ianuarie, când s-a făcut primul control la locația groazei, doar unul dintre angajații DSVSA a intrat pe această proprietate

Potrivit răspunsului, în data de 6 ianuarie, când s-a făcut primul control la locația groazei, doar angajatul DSVSA a intrat pe această proprietate, dar, surpriză! Nu a indendificat câini bolnavi!

În afară de unul din consilierii D.S.V.S.A. București, nici angajații Secției 13 Poliție, nici cei de la A.S.P.A. și nici cei ai Poliției Locale Sector 3, care erau prezenți, nu au intrat la locația unde erau cazați câinii.

Spațiul privat era împrejmuit și dotat cu boxe de cazare, unele cu pavimentul betonat, altele cu pietriș, dotate cu adăposturi individuate (cotețe) erau cazați aproximativ 106 câini de diferite vârste.

„Câinii cazați erau hrăniți și adăpați, însă condițiile de adăpostire nu erau corespunzătoare”

Câinii cazați erau hrăniți și adăpați, însă condițiile de adăpostire nu erau corespunzătoare (în boxele de cazare cu paviment de pietriș baltea apă, iar dejecțiile nu erau curățate). Nu s-au identificat câini cu semne de boală sau decedați, în boxele de cazare. Nu au fost prezentate carnete de sănătate ale animalelor sau alte documente din care să reiasă cine este proprietarul terenului sau al câinilor.

Urmare deficiențelor constatate deținătoarea câinilor a fost sancționată  contravențional cu amendă în valoare de 3000 lei”, se arată în răspunsul celor de la DSVSA, la solicitarea GÂNDUL.RO.

Chiar dacă au amendat proprietara câinilor, faptul că cei de la DSVSA nu au găsit animale cu semne de boală intră în contradicție totală cu ce au constatat cei de la ASPA, la doar 3 zile după acest control!

ASPA: „Șobolani morți zăceau lângă câini. Medicii veterinari, contractanti ASPA, au constatat că majoritatea câinilor aveau probleme de sănătate”

Iată ce spun cei de la ASPA:

„Conditiile sanitar veterinare erau de asemenea incalcate. Șobilani morți zăceau lângă câini. Medicii veterinari, contractanti ASPA, au constatat că majoritatea cainilor aveau probleme de sănătate, printre care plagi si rani infectate, dermatita si alte probleme. Tarcurile erau pline de fecale cu parazitti intestinali, cainii aveu paraziti externi, care conduc la concluzia că animalele nu beneficiau de deparazitare interna si externa. Mulți  dintre caini erau foarte slabi”, se arată în informarea celor de la ASPA, în urma controlului de pe data de 9 ianuarie.

Cei de la DSVSA au ținut să precizeze faptul că imaginile la care GÂNDUL.RO face referire, adică cele publicate de ASPA, în care se vede dezastrul de la adăpost, „au fost filmate ulterior controlului din data de 06.01.2021, şi anume în datele de 08.01 şi 09.01.2021„. Ori, potrivit medicilor veternari, dezastrul de acolo nu se putea modifica de pe o zi pe alta, așa cum, se pare, ar vrea cei de la DSVSA să sugereze!

Cei de la DSVSA resping acuzațiile legate de Mafia animalelor

În ceea ce privește acuzațiile fostului consilier general Tudor Tim Ionescu, care a declarat pentru publicația noastră că Mafia câinilor fără stăpân are ramificații și la nivelul DSVSA-urilor, cei de la DSVSA București resping acest afirmații, potrivit răspunsului semnat de către directorul instituției, Liviu Cătălin Râdelesne!

GÂNDUL.RO  a dezvăluit în exclusivitate cazul acestui adăpost al groazei!

Toate detaliile despre acest caz halucinant, din Capitala României, pot fi citite AICI

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Momentul în care s-a născut Iisus: chiar a fost o „noapte de vis”? Un reputat istoric descrie vremurile tulburi ale Mântuitorului
Cancan.ro
ALERTĂ medicală în România! Boala care face ravagii: o femeie din Cluj a murit din cauza complicațiilor
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Crăciun sărbătorit în secret, în Coreea de Nord. Familiile riscă pedepse aspre pentru împodobirea unui brad
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Rusia respinge planul de pace în 20 de puncte al lui Zelenski și vine cu propriile propuneri. Ce vrea Moscova (Bloomberg)
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Catrinel Sandu, prima „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor. Era una dintre cele mai dorite femei din România
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce aduce ghinion să lași o pălărie pe pat?