Răsturnare de situație în cazul dublei crime din Iași. Anchetatorii au descoperit noi urme care nu aparțin principalului suspect
Anchetatorii au descoperit noi probe în cazul dublei crime din Iași, acolo unde Youssef Ajniyah și iubita acestuia, Vanesa Ioana, au fost fost uciși cu cruzime în luna decembrie.
UPDATE: Ahmed Sami el Bourkadi, principalul suspect al dublei crime dintr-o vilă din Iaşi va rămâne după gratii cel puţin încă 30 de zile, după decizia Tribunalului de marţi, 15 februarie. Totuşi, decizia nu este definitivă şi poate fi contestată în următoarele două zile.
„Instanţa admite propunerea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, privind prelungirea măsurii arestării preventive în ceea ce îl priveşte pe inculpatul Ahmed Sami El Bourkadi. Dispune prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului Ahmed Sami El Bourkadi, cercetat sub aspectul săvârşirii de infracţiunii de omor calificat, pe o durată de 30 de zile. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru procuror şi pentru inculpat”, au precizat judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi.
–––––––
În urma analizelor efectuate, o nouă probă ADN a fost găsită pe un întrerupător din vila situată în cartierul Moara de Vânt. Surse judiciare au declarat pentru Gândul că respectivul ADN nu aparține studentului de origine marocană Ahmed Sami El Bourkadi, principalul suspect, și nici victimei Youssef Jniyah.
Potrivit surselor mai sus citate, ADN-ul respectiv i-ar aparține unui bărbat, însă până în prezent, anchetatorii nu i-au stabilit identitatea.
GÂNDUL.RO a relatat anterior că la fața locului au mai fost găsite două tipuri de urme care corespundeau unor pantofi mărimea 40. Este vorba despre o pereche de încălțăminte marca Pull&Bear pe care i-a primit de la prietena lui. Tatăl său a confirmat că studentul marocan avea o pereche de pantofi Pull&Bear.
Ahmed Sami El Bourkadi urmează să ajungă, marți, din nou în fața judecătorilor.
„Lui i-a fost comunicat faptul că a fost extinsă urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și distrugere. Se face referire la faptul că telefoanele victimelor au dispărut și la faptul că s-a încercat incendierea vilei”, a spus avocata supectului.
Cum au fost ucişi studentul la Medicină și prietena lui
Studentul marocan Youssef Ajniyah, în vârstă de 25 de ani, și prietena lui, Ioana Vanesa, de 23 de ani, au fost uciși cu zeci de lovituri de cuțit, în vila pe care o închiriaseră în cartierul ieşean Moara de Vânt şi unde se mutaseră de doar câteva săptămâni. Crima a fost descoperită în dimineața de 11 decembrie.
Youssef Ajniyah urma să se întâlnească, în 10 decembrie, cu familia, la Bruxelles. Văzând că nu mai ajunge, un văr al acestuia a alertat oamenii legii, care au găsit cadavrele în vila în care locuiau cu chirie.
Ahmed SamiEl Bourkadi este student la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi, la secţia franceză, și era coleg cu Youssef Ajnyah.
La necropsie, medicii au găsit pe corpul tinerei 33 de lovituri de cuțit, iar pe cel al prietenului ei, 17 lovituri, unele dintre ele rezultate din încercarea de autoapărare. Potrivit șefei IML Iași, cei doi tineri nu ar fi consumat băuturi alcoolice sau alte substanțe înainte să fie înjunghiați.