Prima pagină » Actualitate » RĂZBOI în Orientul Mijlociu, ziua 432. Confirmat: unde se află Bashar al-Assad/Netanyahu, în fața judecătorilor

RĂZBOI în Orientul Mijlociu, ziua 432. Confirmat: unde se află Bashar al-Assad/Netanyahu, în fața judecătorilor

RĂZBOI în Orientul Mijlociu, ziua 432. Confirmat: unde se află Bashar al-Assad/Netanyahu, în fața judecătorilor

Preşedintele sirian înlăturat de la putere Bashar al-Assad se află în Rusia, a confirmat adjunctul ministrului de Externe rus într-un interviu pentru NBC.

„Preşedintele Assad este în Rusia”, a declarat Serghei Riabkov pentru canalul american de televiziune.

Agenţiile de presă ruse au anunţat de duminică, citând o sursă de la Kremlin, că Bashar al-Assad, aliat al Rusiei, şi familia sa se află la Moscova, după ce au părăsit Siria în urma ofensivei fulgeratoare a grupărilor rebele conduse de islamişti radicali, care au intrat în Damasc în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică.

Preşedinţia rusă a refuzat, totuşi, luni, să confirme prezenţa pe teritoriul său a preşedintelui sirian înlăturat de la putere.

Rusia a intervenit militar din 2015 în sprijinul lui Bashar al-Assad în Siria, unde războiul a început în 2011 cu reprimarea brutală a manifestaţiilor pro-democraţie.

„Într-o astfel de situaţie, nu ar fi deloc bine să detaliez ce s-a întâmplat şi cum s-a întâmplat, dar domnul Assad este în siguranţă. Acest lucru arată că Rusia acţionează aşa cum trebuie într-o astfel de situaţie extraordinară”, a explicat Serghei Riabkov.

Întrebat dacă Moscova îl va preda pe Assad în vederea unui proces la cererea poporului sirian sau a Curţii Penale Internaţionale (CPI), oficialul rus a răspuns că Rusia „nu este parte din tratatul care instituie CPI”.

Netanyahu, la proces

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a compărut marţi pentru prima dată în faţa judecătorilor de la începerea procesului intentat contra sa în urmă cu patru ani, el respingând ca „absurde” acuzaţiile formulate la adresa lui.

Audierea în faţa completului de trei judecători, condus de judecătoarea Rivka Friedman-Feldman, a avut loc la tribunalul districtual Tel Aviv, după ce procesul a fost strămutat de la Ierusalim, din motive de securitate.

Netanyahu este acuzat de fraudă, delapidare şi luare de mită. Acuzaţiile includ faptul că ar fi acordat privilegii grupului de telecomunicaţii Bezeq atunci când era ministru al Comunicaţiilor. De asemenea, el ar fi acceptat cadouri de lux de la prieteni miliardari.

Şeful Executivului israelian a respins constant acuzaţiile. Într-o conferinţă de presă desfăşurată luni seară, Netanyahu a calificat acest proces judiciar drept o „crudă vânătoare de vrăjitoare”.

„De opt ani aştept să prezint adevărul. De opt ani aştept să elimin pentru totdeauna acuzaţiile ridicole şi sălbatice la adresa mea”, a spus el.

Curtea a respins o cerere formulată de avocaţii lui Benjamin Netanyahu pentru o amânare mai mare a depoziţiei ţinând cont de războiul din regiune.

În schimb, judecătorul i-a permis lui Netanyahu să primească note cu informaţii importante despre evoluţiile politice în timpul audierilor.

Este prima dată când un premier în exerciţiu al Israelului compare în faţa judecătorilor. Procesul ar putea dura câţiva ani. Netanyahu urmează să depună în fiecare săptămână trei mărturii, timp de circa doua luni.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Solstițiul de iarnă 2025. Ce se întâmplă în cea mai scurtă zi a anului
Digi24
Un fost judecător al CCR explică de ce „nu e posibil” referendumul în Justiție anunțat de Nicușor Dan
Cancan.ro
Pe ce dată trebuie să plătești factura la Digi RCS-RDS, pentru a primit 10% înapoi. Este valabil pentru toți abonații din România
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
Imagini virale dintr-un avion aproape gol. Doar șapte români au zburat spre Londra
Mediafax
Romanul din 1987 care a devenit bestseller peste noapte. A stârnit o adevărată revoltă!
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina e tulburător: 'Dă-mi, Doamne, timp. Mai dă-mi un anotimp'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Caietele secrete ale unui mare om de știință au fost dezvăluite
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Care este orașul european „campion la mâncare”?