Prima pagină » Actualitate » RĂZBOI în Ucraina, ziua 1032. Pe cine a trimis Zelenski ambasador în Turcia/Bilanțul atacului asupra Kievului

RĂZBOI în Ucraina, ziua 1032. Pe cine a trimis Zelenski ambasador în Turcia/Bilanțul atacului asupra Kievului

RĂZBOI în Ucraina, ziua 1032. Pe cine a trimis Zelenski ambasador în Turcia/Bilanțul atacului asupra Kievului

Războiul din Ucraina a intrat sâmbătă, 21 decembrie, în a 1032-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină.

Preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat numirea în funcţia de ambasador în Turcia a unui politician şi membru al comunităţii tătare din Crimeea care a fost închis timp de aproape trei ani de Rusia.

Zelenski a făcut cunoscut, într-un comunicat, că a aprobat decizia de a-l trimite pe „Nariman Celal în Turcia”, ca ambasador.

Cine este Nariman Celal

Acest fost jurnalist, de 44 de ani, de asemenea lider comunitar al minorităţii musulmane din Peninsula Crimeea, anexată de Moscova, a fost eliberat anul acesta în cadrul unui schimb de prizonieri implicând civili.

El este şeful-adjunct al Majlisului, adunarea tradiţională a tătarilor din Crimeea, pe care Rusia a interzis-o după anexarea peninsulei, în 2014. Mulţi tătari din Crimeea s-au opus acestei anexări şi ulterior au fost închişi.

Celal a fost arestat în septembrie 2021 şi condamnat la 17 ani de închisoare pentru terorism. El a fost acuzat că a complotat să arunce în aer o conductă de gaze în apropiere de Simferopol, capitala regională, împreună cu alţi câţiva activişti, care au negat orice vină.

Amnesty International l-a recunoscut pe Celal drept prizonier politic şi a numit condamnarea sa „o altă lovitură adusă drepturilor omului în Crimeea”. El a fost eliberat în iunie şi s-a alăturat familiei sale la Kiev.

Printre alţi tătari din Crimeea bine cunoscuţi se află ministrul ucrainean al apărării, Rustam Umerov, şi cântăreaţa Jamala, câştigătoare a Eurovisionului în 2016.

Bilanțului atacului asupra Kievului

Ministerul rus al Apărării a susţinut că a distrus patru baterii antiaeriene Patriot în ultimul atac cu rachete efectuat asupra Kievului şi care a urmat ameninţărilor voalate lansate de preşedintele Vladimir Putin despre testarea rachetei balistice hipersonice Oreşnik ţintind capitala Ucrainei.

„Ca răspuns la acţiunile regimului de la Kiev, susţinut de sponsorii săi occidentali, a fost lansat în această dimineaţă un atac combinat cu arme de înaltă precizie şi cu rază lungă de acţiune”, a transmis Ministerul rus al Apărării într-o notă publicată pe Telegram. Potrivit sursei citate, ar mai fi fost distruse un sistem de rachete HIMARS, cinci staţii de război radio-electronic şi şase depozite de muniţii.

Ucraina a anunțat că Rusia a lansat asupra Kievului, vineri dimineaţă, 20 decembrie, opt rachete hipersonice Kinjal, provocând un deces şi pagube materiale. Şase misiuni diplomatice au suferit pagube în urma acestui atac, respectiv ambasadele Albaniei, Argentinei, Macedoniei de Nord, Portugaliei, Muntenegrului şi misiunea Autorităţii Palestiniene. Majoritatea acestor misiuni se aflau în aceeaşi clădire şi pagubele sunt limitate, mai ales ferestre sparte şi uşi smulse de suflul exploziilor, fără răniţi.

Oficiali europeni, precum şefa diplomaţiei UE, Kaja Kallas, au protestat vehement – „Nicio reprezentanţă diplomatică nu ar trebui să fie ţinta unui atac şi nici măcar să fie afectată. Un atac barbar al Rusiei împotriva unor obiective civile şi care nu arată nicio voinţă de pace”.

„Preşedintele a spus că de fiecare dată va exista un răspuns”, a venit replica lui Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Putin, care a făcut aluzie la atacurile ucrainene cu rachete occidentale asupra Rusiei. Un astfel de atac, cu şase rachete americane ATACMS şi patru rachete britanice Storm Shadow, a avariat o uzină chimică în provincia rusă Rostov.

Laurențiu Teodorescu este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si ... vezi toate articolele

Citește și