Războiul din Ucraina a ajuns joi, 11 aprilie 2024, în ziua cu numărul 778, iar GÂNDUL vă prezintă cele mai importante evenimente din țara vecină.
Candidatul republican la președinția Statelor Unite, Donald Trump, cel care a „promis” să facă „pacea rusească” în 24 de ore de la preluarea mandatului la Casa Albă a refuzat invitația din partea președintelui Volodimir Zelenski de a vizita Ucraina în acest moment.
Echipa sa de campanie a declarat miercuri că Trump consideră că aceasta nu este o mișcare potrivită.
„Nu a existat niciun demers din partea lui Zelenski, iar preşedintele Trump a spus public că nu ar fi potrivit ca el să meargă în Ucraina chiar acum, deoarece nu este comandant-şef”, transmite echipa de campanie a lui Trump.
Președintele Zelenski, într-un interviu acordat grupului de presă Axel Springer, a făcut un apel către Donald Trump să viziteze Ucraina pentru a discuta despre ideile acestuia privind încetarea invaziei Rusiei în regiune.
Obiceiul ca cei ce candidează la președinția SUA să călătorească în străinătate pentru a-și consolida politica externă este bine-cunoscut. În timpul campaniilor electorale anterioare, alți candidați republicani precum fostul vicepreședinte Mike Pence și fostul guvernator al statului New Jersey Chris Christie au vizitat Ucraina.
Donald Trump a obținut nominalizarea republicană și se pregătește să concureze împotriva președintelui democrat Joe Biden la alegerile prezidențiale din 5 noiembrie. Trump, un susținător declarat al președintelui rus Vladimir Putin, a criticat sprijinul acordat de Washington Ucrainei în conflictul său cu Rusia, afirmând că ar putea rezolva situația în 24 de ore dacă ar fi ales președinte.
Într-un interviu acordat Reuters în iunie anul trecut, Trump a sugerat că Ucraina ar putea fi forțată să cedeze anumite teritorii Rusiei pentru a pune capăt conflictului.
Cu toate acestea, președintele Zelenski a exprimat scepticismul său cu privire la aceste propuneri, declarând că ideea de a renunța la teritorii este „foarte primitivă”.