08:15
Comandantul Hezbollah ucis într-un atac israelian în Liban
Un atac cu dronă efectuat, marți seară, de Israel în sudul Libanului a dus la moartea a două persoane, printre care și un comandant Hezbollah, conform informațiilor raportate de agenția libaneză de știri ANI.
Hezbollah a confirmat miercuri că Hussein Makki, în vârstă de 55 de ani, „a murit ca un martir pe drumul spre Ierusalim”, o expresie folosită de organizație pentru membrii uciși în confruntările cu forțele israeliene.
Makki era cunoscut ca un comandant al Hezbollah și a fost ucis într-un atac asupra unei mașini pe drumul principal din Tyr a Al-Hush, conform presei libaneze.
Într-un context tensionat, armata israeliană a raportat că un civil israelian a fost ucis și cinci soldați au fost răniți de o rachetă lansată din Liban. Această situație a generat un schimb de atacuri, cu Israelul lovind zeci de ținte ale Hezbollahului în sudul Libanului.
De la debutul războiului din Fâșia Gaza între Israel și Hamas la 7 octombrie, au avut loc schimburi de focuri zilnice între armata israeliană de la frontiera israeliano-libaneză și Hezbollahul libanez, susținător al mișcării islamiste palestiniene.
Aceste confruntări transfrontaliere, care au durat șapte luni, au provocat cel puțin 413 de morți în Liban, majoritatea fiind luptători ai Hezbollahului, împreună cu 79 de civili, conform unui bilanț realizat de AFP.
Războiul din Israel a ajuns miercuri, 15 mai, în a 222-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara atacată de gruparea Hamas, susținută de Iran.
Statele Unite au anunțat că urmează să trimită un pachet militar către Israel, în valoare de aproximativ un miliard de dolari.
Acest lucru survine la doar o săptămână după ce preşedintele Joe Biden a ameninţat că va limita ajutorul militar american trimis aliatului său în urma operaţiunilor de la Rafah.
Pe 8 mai, Joe Biden a spus însă că „nu va livra” anumite arme Israelului, al cărui principal susţinător militar sunt, în special „obuze de artilerie”, în cazul unei ofensive majore împotriva oraşului Rafah, un avertisment fără precedent din partea Washingtonului.
„Dacă trebuie să fim singuri, vom fi singuri”, a răspuns Benjamin Netanyahu la o zi după ameninţările americane, un purtător de cuvânt al armatei israeliene afirmând că ei dispun de „muniţia de care au nevoie pentru operaţiunile de la Rafah”.
Congresul trebuie să aprobe această livrare de arme, a făcut cunoscut un responsabil american, o sursă parlamentară indicând că suma totală este de aproximativ 1 miliard de dolari.
Potrivit Wall Street Journal, care a dezvăluit primul informaţia, această livrare include 700 de milioane de dolari de muniţie pentru tancuri şi 500 de milioane pentru vehicule militare tactice.
Acest pachet de ajutor este cheltuit în cadrul imensului plan de ajutor american pentru Ucraina, Israel şi Taiwan, în valoare totală de 95 de miliarde de dolari, dintre care 13 miliarde de dolari pentru Israel, votat de Congres la sfârşitul lui aprilie.
Marţi dimineaţă, lovituri ale armatei israeliene au vizat diferite sectoare ale Fâşiei Gaza, inclusiv Rafah, un oraş din extremul sud al teritoriului unde s-au înghesuit sute de mii de palestinieni, marea majoritate strămutaţi. Lupte aprige au loc în estul Rafah, situat la frontiera de sud a Israelului, unde armata a intrat cu tancuri pe 7 mai.