”Război” la vârful cinematografiei din Rusia | Unul dintre cei mai importanți realizatori de documentare, dat în urmărire internațională după o plângere făcută de regizorul Nikita Mihalkov

Publicat: 07 09. 2022, 14:10
Actualizat: 07 09. 2022, 14:24
Vitaly Mansky | Foto - Profimedia Images

Vitaly Mansky, unul dintre cei mai importanți realizatori de documentare din Rusia, dar și un critic înverșunat al regimului de la Kremlin, după invadarea Ucrainei, a fost trecut pe lista persoanelor urmărite internațional de Ministerul Afacerilor Interne al Federației Ruse.

Vitaly Mansky – în vârstă de 58 de ani – a fost implicat săptămâna trecută într-un ”caz de defăimare”, autorul plângerii fiind celebrul regizor rus Nikita Mihalkov, laureat al premiului Oscar și etichetat drept ”susținător al lui Vladimir Putin”.

Punctul de pornire al întregului scandal l-a reprezentat Festivalul Internațional de Film de la Moscova, Mansky declarând – într-un interviu pe YouTube – că ”cel puțin 85%” din bugetul festivalului (n.red. – condus de Nikita Mihalkov), a fost furat”.

”Sunt prea bătrân să regret că am spus ceva. Cert este că nu locuiesc în Rusia și nu sunt de acord cu ceea ce se întâmplă în Rusia”, a declarat Vitaly Mansky pentru Ostorozhno Media, citat de The Moscow Times.

Vitaly Mansky a plecat din Rusia după anexarea Peninsulei Crimeea

După ce Rusia a anexat Peninsula Crimeea, în anul 2012, Vitaly Mansky – distins cu peste 100 de premii în Rusia și în străinătate – a părăsit țara condusă de Vladimir Putin și s-a mutat în Letonia.

Celebrul cineast a fondat, ulterior, ArtDocFest – cel mai mare festival de film documentar din Rusia – în 2007, însă a fost nevoit să-l oprească anul acesta în urma atacurilor înverșunate ale naționaliștilor ruși.

Vitaly Mansky a transmis, de altfel, că plasarea sa pe lista de persoane urmărite internațional nu ar fi avut decât ca pretext plângerea făcută de regizorul Nikita Mihalkov, adevăratul motiv fiind atitudinea sa negativă în legătură cu invadarea Ucrainei de către armata Federației Ruse, în luna februarie a acestui an.

Mesaj de adio pentru Mihail Gorbaciov

Mihail Sergheevici Gorbaciov, ultimul lider al Uniunii Sovietice, a încetat din viață la vârsta de 91 de ani, cu câteva zile în urmă, iar Vitaly Mansky, pe pagina sa de Instagram, a postat o fotografie în care apare alături de acesta, dar și un mesaj de adio.

Vitaly Mansky, alături de Mihail Sergheevici Gorbaciov | Foto – Instagram

”Mihail Sergheevici! Mulțumesc pentru tot, și îmi pare rău pentru tot… La revedere!”, a notat Vitaly Mansky în mediul online.


Citește și: