Războiul burselor între elevi și Primăria Bacău: ”Argumentele enunțate sunt false”

Războiul burselor între elevi și Primăria Bacău: ”Argumentele enunțate sunt false”
Războiul burselor între elevi și Primăria Bacău: ”Argumentele enunțate sunt false”
Publicat: 10/03/2021, 11:13
Actualizat: 06/04/2021, 14:29

Atmosferă tensionată în Bacău, după ce elevii au transmis administrației locale un ultimatum prin care au solicitat achitarea burselor în termen de 7 zile. În caz contrar, aceștia vor acționa Primăria Bacău în instanță și vor sesiza organele de parchet. De partea cealaltă, primarul Bacăului – Lucian Daniel Stanciu-Viziteu – aruncă pisica peste gardul fostului primar Cosmin Necula. Totodată,  primarul spune că așteaptă să fie aprobat bugetul local, după care va achita retroactiv bursele aferente semestrului I al anului școlar 2020-2021.

După mai multe încercări nereușite, Asociația Elevilor din Bacău a avut o întâlnire cu reprezentanții conducerii Primăriei Municipiului Bacău.

Primarul a lipsit din motive medicale de la această întâlnire (n.red. – a fost depistat pozitiv cu COVID-19), iar în urma discuțiilor avute cu viceprimarul Cristian Ghingheș și cu Lucian Andrei, consilierul primarului, concluziile nu au fost, totuși, agreate de asociația elevilor.

”Primăria Municipiului Bacău invocă în răspunsul nostru și într-o postare publică Legea nr.273/2006 art. 40 (1) care să le susțină scuza de a nu acorda bursele aferente semestrului I înainte de primirea bugetului de stat prin care au condiționat și Hotărârea de Consiliu Local nr. 10/11.01.2021, în ciuda faptului că ei încalcă de asemenea Legea Educației, pe care aleg să o ignore în detrimentul portițelor de care se folosesc prin prevederile legale aduse drept contraargument. Argumentele enunțate atât nouă, cât și public, sunt false și induc în eroare cetățenii băcăuani. Soluția clară, care nu ne-a fost deloc menționată, este o nouă Hotărâre de Consiliu Local, care poate schimba întreaga situație, iar manipularea unei Asociații de Elevi cu imposibilitatea plății burselor în ultima lună este un pas greșit al Primăriei Municipiului Bacău, pe care domnul viceprimar Cristian Ghingheș și l-a asumat, în urma întâlnirii, prin invocarea unei legi irelevante situației actuale, drept scuză. Subliniem că actuala administrație este în funcție de mai bine de 5 luni, fapt pentru care nu își pot invoca propria culpă a lipsei banilor din buget”, transmite Asociația Elevilor Bacău.

Asociația Elevilor din Bacău: ”Subliniem că actuala administrație este în funcție de mai bine de 5 luni, fapt pentru care nu își pot invoca propria culpă a lipsei banilor din buget”

Lucian Daniel Stanciu-Viziteu: ”Acordarea burselor aferente semestrului II al anului școlar 2019-2020 nu a avut baza legală”

De partea cealaltă, primarul Bacăului – Lucian Daniel Stanciu-Viziteu – le-a răspuns elevilor prin intermediul unei postări pe pagina de socializare.

Acesta precizează că toate contractele de finanțare dintre primărie și unitățile de învățământ nu au mai fost întocmite și semnate pentru întreg anul școlar 2019-2020, ca în anii precedenți, ci doar pentru plata burselor aferente semestrului I al anului școlar 2019-2020 cu sumele exacte care au acoperit doar bursele acestui semestru.

”În anul școlar trecut (2019-2020) plata burselor s-a realizat cu întârziere doar pentru semestrul I în vara anului 2020, în preajma alegerilor locale. A fost decizia administrației locale, condusă la acea dată de dl. Cosmin Necula, iar contractele de finanțare dintre primărie și unitățile de învățământ nu au mai fost întocmite și semnate pentru întreg anul școlar 2019-2020, ca în anii precedenți, ci doar pentru plata burselor aferente semestrului I al anului școlar 2019-2020 cu sumele exacte care au acoperit doar bursele acestui semestru. Din acest motiv acordarea burselor aferente semestrului II al anului școlar 2019-2020 nu a avut baza legală asigurată de primarul Cosmin Necula prin contractul de finanțare pentru a fi plătite din bugetul local”, a scris primarul Bacăului în mediul online.

Elevii amenință că vor lupta pentru drepturile lor până la capăt

Potrivit Legii Educaţiei, elevii au dreptul să primească patru categorii de burse:

  • de merit
  • de performanţă
  • de studiu
  • ajutor social

Primele două au rolul de a stimula performanţa şcolară, iar ultimele două de a interveni în sprijinul elevilor aflaţi în risc de abandon şcolar.

”Somăm administrația Municipiului Bacău ca în termen de 7 zile să plătească bursele către elevi. În caz contrar, încurajăm elevii beneficiari să cheme în judecată Municipiul Bacău pentru obligarea la plata creanțelor exigibile. Totodată, Asociația Elevilor din Bacău va sesiza organele de parchet cu privire la nepunerea în executare, de către primarul Lucian Viziteu, a hotărârii de consiliu care aprobă bursele elevilor”,  anunță Asociația Elevilor din Bacău.

”Așa cum le-am comunicat elevilor și este stipulat și în hotărârea Consiliului Local de aprobare a cuantumului și numărului burselor, cele peste 10.000 de burse vor fi plătite imediat după aprobarea bugetului local, fiind o simplă formalitate legală. Timp de 10 ani, mecanismul de burse a fost subdimensionat și în afara legii, iar dacă cineva trebuie să răspundă în fața justiției sunt fostele administrații, nu noi, care am făcut demersuri pentru intrarea respectarea drepturilor elevilor băcăuani încă din primele zile ale mandatului”, spune Cristian Ghingheș – viceprimar al Municipiului Bacău.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Statul îți IA BANII. Românii n-au dreptul la ei, deși i-au câștigat corect. Nu poți...
Calendarul pensiilor în luna decembrie. Când vin banii. Schimbare anunțată de Ministerul Muncii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar