Prima pagină » Actualitate » Războiul din Ucraina a contribuit la deficitul record al României. Conflictul a provocat cheltuieli neprevăzute, susține Grindeanu

Războiul din Ucraina a contribuit la deficitul record al României. Conflictul a provocat cheltuieli neprevăzute, susține Grindeanu

Războiul din Ucraina a contribuit la deficitul record al României. Conflictul a provocat cheltuieli neprevăzute, susține Grindeanu

Războiul din Ucraina a pus umărul la deficitul record al României. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a explicat, sâmbătă, că una din cauzele pentru care România are un deficit de aproape 4,4 la sută este conflictul miltar de la graniță.

România a făcut o serie de cheltuieli neprevăzute odată cu invazia Rusiei, ținând cont de faptul că avem cea mai lungă frontieră cu Ucraina din toate țările Uniunii.

”Una din cauzele pentru care deficitul nostru e destul de mare, nu a sărit încă de 4,4 la sută, dar sunt toate premisele să se întâmple acest lucru până la sfârşitul anului, e şi faptul că suntem la graniţă cu Ucraina şi impactul acestui război asupta unei ţări care are cea mai lungă graniţă cu Ucraina din UE e mult mai mare decât asupra Portugaliei, de exemplu”, a declarat Sorin Grindeanu, sâmbătă, la emisiunea Insider politic de la Prima TV.

Motive de renegocieri cu CE

Grindeanu susține că e normal ca Guvernul să aducă aceste argumente în faţa liderilor europeni.

”E normal ca aceste argumente să le livreze Guvernul României atunci când se duce şi spune, domnilor, am înţeles că a venit domnul acesta gălăgios, Cîţu şi a spus, s-a angajat că face tot felul de lucruri şi am intrat în acea procedură şi suntem în acea procedură de deficit excesiv, dar de atunci s-au mai întâmplat nişte lucruri, avem un război la graniţă. Din cauza acestul război avem aceste cheltuieli, sunt lucruri în plus care apasă asupra deficitului. Despre asta este vorba şi sunt argumente cât se poate de valide în ceea ce înseamnă argumentaţia pe care Guvernul României a livrat-o sau o să o livreze către Comisia Europeană”, a mai spus Grindeanu.

Cheltuieli neprevăzute

Ministrul Transporturilor a adăugat că în România au existat cheltuieli neprevăzute din cauza conflictului din Ucraina. ”S-au făcut cheltuieli în România, extra, de când a început acest conflict şi care nu erau prevăzute în bugete sau nu ar fi fost prevăzute, dacă acest conflict nu exista”, a subliniat Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a adăugat că în România au existat cheltuieli neprevăzute din cauza conflictului din Ucraina. ”S-au făcut cheltuieli în România, extra, de când a început acest conflict şi care nu erau prevăzute în bugete sau nu ar fi fost prevăzute, dacă acest conflict nu exista”, a subliniat Grindeanu.

Citiți și: Ministrul Sorin Grindeanu face estimări optimiste: „În 5-6 ani, se va atinge cealaltă mie de kilometri de autostradă”

Sorin Grindeanu: România vrea să ceară DESPĂGUBIRI pentru pierderile suferite de transportatori din cauza neintrării în Schengen

Lucrează de 12 ani în presa centrală și este autorul unor investigații jurnalistice centrate pe domeniul Justiției, dar și pe conexiunile dintre mediul politic și cel de afaceri. S-a alăturat ... vezi toate articolele

Citește și