Prima pagină » Actualitate » Reacția DURĂ a vicepreședintelui CNA, după ce Pavel Popescu (PNL) de la ANCOM a cerut suspendarea TikTok în România. APELUL către Comisia Europeană

Reacția DURĂ a vicepreședintelui CNA, după ce Pavel Popescu (PNL) de la ANCOM a cerut suspendarea TikTok în România. APELUL către Comisia Europeană

Reacția DURĂ a vicepreședintelui CNA, după ce Pavel Popescu (PNL) de la ANCOM a cerut suspendarea TikTok în România. APELUL către Comisia Europeană

Valentin Jucan, vicepreședintele CNA, a declarat despre liberalul Pavel Popescu, vicepreședintele ANCOM și propunerea acestuia de suspendare sau închidere a rețelei chinezești TikTok că este ”o prostie pe măsura celui care a propus-o.” Valentin Jucan a mai precizat că autoritățile de reglementare trebuie să evite astfel de reflexe extreme ”are nu au legătură cu principiile democrației.”

„Pare formulată mai mult din motive de constipare decât din motive juste”

”O astfel de decizie trebuie să reprezinte o ultimă soluție la o posibilă problemă pe care ai încercat deja să o soluționezi în foarte multe modalități, dar fără rezultate. Este iresponsabil ca un oficial al statului să arunce pe fereastra publică o astfel de propunere, tot pe o rețea de socializare (culmea) fără consultări prealabile în interiorul propriei instituții și fără o cauză juridică extrem, extrem de solidă.

O astfel de propunere, care pare formulată mai mult din motive de constipare decât din motive juste, cum spuneam, poate să aducă României un proces cu prejudicii de toată frumusețea. Mai grav, concretizarea unei astfel de propuneri nu face decât să agraveze tocmai fenomenul pe care încerci să îl previi”, a declarat vicepreședintele CNA, potrivit G4.Media.

„Deschiderea unui capitol distinct în programele financiare bazate pe fonduri europene”

Valentin Jucan susține că soluția principală ar fi educația media, urmată de întărirea capacităților autorităților de a monitoriza respectarea legislației europene și naționale în privința platformelor și de susținerea autorităților de reglementare pentru a fi capabile să ofere publicului informații relevante privind utilizarea responsabilă a platformelor și asigurarea unei informări corecte bazate pe date verificabile.

Vicepreședintele CNA mai vorbește și de nevoia de asigurare că moderatorii platformelor nu fac partizanat politic, dar și asigurarea unui cadru legal și transparent prin care autoritățile cooperează în vederea monitorizării respectării regulilor interne ale platformelor și a funcționării corecte a algoritmilor acestora.

”Cooperarea permanentă a autorităților românești cu cele partenere din statele membre ale Uniunii Europene; finanțarea corectă a autorităților de reglementare și asigurarea independenței acestora de mediul politic; deschiderea unui capitol distinct în programele financiare bazate pe fonduri europene, capitol dedicat exclusiv autorităților de reglementare în media. Cenzura nu este soluția”, a mai transmis Valentin Jucan, vicepreședintele CNA.

CNA vrea investigație oficială a TikTok

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut, marţi, Comisiei Europene să iniţieze o investigaţie oficială a reţelei de socializare TikTok privind riscurile democratice legate de activitatea sa în România şi a conţinutului electoral difuzat în timpul campaniei electorale, a transmis Valentin Jucan.

Acesta a invocat existenţa unor suspiciuni de manipulare a opiniei publice printr-o utilizare inadecvată a platformei Tik Tok şi lipsa transparenţei în gestionarea conţinutului politic după ce un raport al Expert Forum a relevat o creştere semnificativă în preferinţele electorale a candidatului Călin Georgescu, de la 2% la 22%, bazată pe campanii desfăşurate pe platformă.

Pavel Popescu a renunțat la inițiativa de a restricționa TikTok-ul în România

Și Pavel Popescu (PNL), vicepreședintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), a revenit, joi, asupra declarației sale de miercuri, când anunța că va solicita suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României.

În mai puțin de 24 de ore, Pavel Popescu a renunțat la inițiativă, afirmând că propunerea sa a fost una exagerată și exprimată strict în nume personal.

”Vreau să fac, simplu, o clarificare: mânat de dorinţa sinceră de a pune umărul la rezolvarea acestei situaţii delicate în care ne aflăm astăzi, aseară am propus o soluţie exagerată: suspendarea temporară a platformei TikTok. Opinia exprimată a fost una strict personală. Libertatea de exprimare nu poate fi îngrădită niciodată, nici măcar în cele mai delicate situaţii prin care trece o ţară”, a afirmat, joi, Pavel Popescu, într-o postare pe Facebook.

El a adăugat că va continua să semnaleze problemele grave identificate în modul de funcţionare a platformelor social media, căutând soluţii.

Marcel Ciolacu: „N-am știut că președintele ANCOM a decedat sau și-a dat demisia”

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, despre anunţul vicepreşedintelui ANCOM, Pavel Popescu, că nu este de acord cu un astfel de demers, subliniind că măsura ar putea fi periculoasă pentru democrație. Detalii AICI.

CITIȚI ȘI:

Vicepreşedintele liberal al ANCOM s-a răzgândit în mai puțin de 24 de ore. Nu mai cere

Recomandarea video

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate