Reacția Protecției Copilului sector 4, după ce s-a spus că în cadrul instituției minorii ar fi abuzați sexual
Fostul vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Vișinel Bălan, a reclamat că mai multe fete minore, dintr-un centru de tip familial din sectorul 4, ar fi fost violate şi abuzate sexual în apartamente ce ar aparţine DGASPC.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4 a declarat, într-un comunicat de presă, că va face un control în cadrul instituției. Această măsură vine în contextul în care Vişinel Bălan a declarat, într-o postare pe Facebook, la centrul Cavalerii din Sector 4, ar exista o rețea prostituție, condusă de un angajat al DGASPC.
Potrivit DGSAPC, o sesizare în acest sens a fost trimisă la DIICOT, încă de la sfârșitul anului trecut, în baza unor acuzații similare din partea anumitor persoane din cadrul instituției.
„Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la o serie de suspiciuni rezonabile privind presupuse fapte ilegale în care ar fi implicaţi minori aflaţi sub supravegherea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4 (DGASPC), facem următoarele precizări:
Autoritatea locală a înaintat, încă din luna decembrie 2023, o sesizare către Secţia 15 Poliţie care, ulterior, a fost direcţionată către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) pentru investigarea situaţiei semnalate şi pentru dispunerea măsurilor legale în regim de urgenţă.
Demersul a fost efectuat ca urmare a unor sesizări primite din interiorul DGASPC Sector 4, dar şi din partea unor reprezentanţi ai societăţii civile, în cadrul parteneriatului realizat cu autoritatea locală, pentru a preveni şi a identifica situaţii cu potenţial de risc la care ar putea fi expuşi minorii aflaţi sub supraveghere.
În continuare, autoritatea locală a Sectorului 4 se află în contact permanent cu instituţiile competente, cărora le oferă tot sprijinul, astfel încât ancheta penală aflată în curs de desfăşurare să fie finalizată în cel mai scurt timp posibil.”, se arată în comunicatul DGASPC.