Vaticanul a declarat sâmbătă că „deplânge ofensa” cauzată creştinilor de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, a cărei scenă a evocat „Cina cea de Taină” a lui Leonardo da Vinci şi a prezentat travestiţi.
La o săptămână, după ce o furtună de critici a izbucnit în jurul evenimentului, Sfântul Scaun a emis o declaraţie în limba franceză în care se declară „întristat de anumite scene de la ceremonia de deschidere” şi se alătură celor care au fost jigniţi.
„La un eveniment prestigios în care întreaga lume se reuneşte pentru a împărtăşi valori comune, nu ar trebui să existe aluzii ridicole la religie”, a declarat acesta.
Pentru critici, scena din timpul ceremoniei din 26 iulie i-a evocat pe Iisus şi apostolii săi din celebrul tablou al lui Da Vinci.
DJ-ul şi producătorul Barbara Butch – un simbol LGBTQ+ – purta o coafură argintie care arăta ca o aureolă, în timp ce era flancată de artişti travestiţi şi dansatori. Episcopii catolici ai Franţei au declarat că spectacolul îşi bate joc de creştinism.
Thomas Jolly, directorul artistic al ceremoniei, a negat în repetate rânduri că ar fi fost inspirat de „Cina cea de Taină”, afirmând că scena a fost menită să celebreze diversitatea şi să aducă un omagiu ospăţului şi gastronomiei franceze. Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Paris şi-au cerut scuze tuturor celor care au fost jigniţi de tablou.
Purtătorul de cuvânt al Vaticanului nu a răspuns imediat când a fost întrebat de ce Sfântul Scaun răspunde abia acum, la o săptămână după eveniment şi după ce liderii catolici din întreaga lume şi-au exprimat indignarea faţă de scenă.
Internauții conservatori moderați, naționaliștii de extrema dreaptă și creștinii devotați consideră că una dintre cele mai sacre momente din viața lui Iisus Christos, și anume, „Cina cea de Taină”, a fost batjocorită la Paris.
Într-un număr ce reproduce „Cina cea de Taină”, celebra pictură murală a lui Leonardo da Vinci, DJ-ul local Barbara Butch, cunoscută pentru activismul LGBTQ+, precum și pentru militantismul acceptării persoanelor supraponderale în societate, purta o aureolă pe cap. Alături de ea, au apărut alți artiști travestiți, potrivit GSP .
„Bine ați venit în 2024, au recreat Cina cea de Taină cu transsexuali”, „Transsexualii își bat joc de creștinătate”, „O bătaie de joc! Cum poți face așa ceva? Rușine organizatorilor!”, „Simbolism satanic și păgâni! Iisus a fost înlocuit de o femeie obeză, în timp ce apostolii sunt înlocuiți de transsexuali și un copil”, au fost reacțiile internauților de pe X.