Prima pagină » Actualitate » VIDEO | „Reciclăm în România” a ajuns la final. Mircea Fechet: „Campania a fost un succes dar unele obiceiuri nu s-au schimbat”

VIDEO | „Reciclăm în România” a ajuns la final. Mircea Fechet: „Campania a fost un succes dar unele obiceiuri nu s-au schimbat”

Ministerul Mediului a găzduit ultima ediție a conferinței „Reciclăm în România”. Campania a fost declarată una de succes de către ministrul Mediului, Mircea Fechet, care s-a arătat optimist în ceea ce privește creșterea gradului de conștientizare a importanței colectării selective a deșeurilor în rândul românilor.

„Reciclăm în România” este o amplă campanie de informare și educare, derulată de Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, la nivel național, în parteneriat cu AFM, care își propune să responsabilizeze populația cu privire la gestionarea și colectarea separată a deșeurilor.

La conferința de luni au fost prezente concluziile finale ale campaniei. Mircea Fechet a transmis că rezultatele campaniei sunt încurajatoare: 68% dintre români separă sticla, 54% hârtia și 74% plasticul. Față de prima cercetare sociologică, indicatorii au crescut cu 6 puncte procentuale la plastic, cu 15 puncte procentuale la sticlă și cu 10 puncte procentuale la hârtie, a transmis ministrul Mediului la finalul conferinței.

București: 200 de mii de tone de deșeuri într-o singură lună

Fechet a subliniat și angajamentele privind deșeurile asumate de România în PNRR. Acesta a transmis că până în anul 2035, țara noastră are ca obiectiv devierea de la depozitare a 90% din deșeuri, adică doar 10% din 6 milioane de tone de deșeuri pe care România le generează anual, să ajungă la gropile de gunoi din țară.

Ministrul a atras atenția asupra faptului că doar în Municipiul București, într-o sngură lună ajung la groapa de gunoi aproximativ 200 de mii de tone de deșeuri, când România își propune până în 2035 să depoziteze în toată țara aproximativ 600 de mii de tone pe an.

Totodată, din datele sociologice prezentate în cadrul conferinței, reiese că România și-a crescut rata în ceea ce privește colectarea selectivă a deșeurilor, înregistrăndu-se creșteri cuprinse între 6% și 15%.

În puncte procentuale observăm, în urma interviurilor și a cercetării sociologice pe care am realizat-o la încheierea acestei campanii, că ne-am atins obiectivul. Românii declară astăzi, față de începutul campaniei, acum un an, că în proporție de 68% separă sticla, în proporție de 54% colectează hârtia și cartonul separat și în proporție de 74% colectează plasticul separat. Asta înseamnă că, față de prima cercetare sociologică, numărul celor care declară că au acest obicei de a colecta separat a crescut cu 6% la plastic, cu 15% la sticlă și cu 10% la hârtie și carton, a transmis Mircea Fechet.

În cadrul conferinței de marți, a fost prezentă și ministrul Educației, Ligia Deca.

Consider că atunci când aceste campanii sunt prezente și în școli, nu doar la televizor, ele pot fi cu atât mai eficiente. Elevii din România pot nu doar să învețe foarte repede ce au de făcut în materia colectării selective, dar sunt convins că, odată ajunși acasă, ei devin niște profesori veritabili pentru părinți, pentru bunici, pentru întreaga familie și din acest motiv îmi doresc să întăresc parteneriatul pe care îl avem cu Ministerul Educației și să găsim formule de a-l și finanța”, a conchis Mircea Fechet.

România este la coada ierarhiei în Uniunea Europeană când vine vorba de reciclare selectivă. Țara noastră are o rată a reciclării de doar 12%. Potrivit legislației comunitare adoptate, acest procent ar trebui să ajungă la 90% până în 2035. În caz contrar, România riscă să fie amendată de Comisia Europeană.

Sursa: Fcebook/ Mircea Fechet/ Ligia Deca

CITIȚI ȘI:

EXCLUSIV VIDEO | România riscă să plătească milioane de euro pentru depozitele de deșeuri neînchise. Fechet: ”Mă tem că va fi o condamnare în toamnă”

Consultări cu „scântei” la Ministerul Mediului cu asociațiile din industria lemnului pe forma noului Cod Silvic

 

 

 

Rareș Mereuță este reporter specializat în domeniul politic, cu o carieră începută în 2022 ca editor de știri la un post de televiziune central. Absolvent de licență și master în Științe ... vezi toate articolele

Citește și