Prima pagină » Actualitate » Recompensă de 24 de milioane de euro pentru prinderea asasinului unui cuplu de miliardari din Canada

Recompensă de 24 de milioane de euro pentru prinderea asasinului unui cuplu de miliardari din Canada

Recompensă de 24 de milioane de euro pentru prinderea asasinului unui cuplu de miliardari din Canada

Fiul unui cuplu de miliardari uciși în 2017 a triplat o recompensă în bani pentru informații despre crimele neelucidate. Acesta este frustrat de lipsa de progres în anchetă și tensiunile generate în interiorul familiei, după moartea celor doi antreprenori.

Barry Sherman, fondatorul gigantului pharma Apotex și soția sa, Honey, au fost omorâți în casa lor din Toronto, la 13 decembrie 2017.

Aceștia au fost descoperiți de un agent imobiliar, în zona piscinei de la subsolul locuinței casei lor două zile mai târziu, având curelele înfășurate în jurul gâtului și legate de balustrada piscinei.

În 2021, investigatorii au cerut publicului să ajute la identificarea „persoanei care se deplasează pe jos”, pe un trotuar și care pare „extrem de suspectă”, a declarat poliția.

Oamenii legii cred că individul respectiv ar avea legătură cu asasinatele, dar nu au reușit să-l identifice, deocamdată, scrie The Guardian.

Jonathon Sherman, fiul celor doi miliardari morți din Toronto, a transmis un nou mesaj, la televiziunea CBC Toronto.

Potrivit acestuia, ancheta nu poate fi încheiată până când cei responsabili de „actul malefic” nu vor fi trași la răspundere. Bărbatul se declară copleșit de durere, pierdere și tristețe, „sentimente care se agravează încontinuu”.

Recent, Alexandra Krawczyk, sora lui Jonathon Sherman, a confirmat că recompensa de 7 milioane de euro a familiei nu a fost revendicată, până acum.

În prezent, Jonathon a adăugat alte 17 milioane de euro din banii săi pentru a crește recompensa la 24 de milioane de euro.

În ultimii ani, Jonathan a susținut că Alexandra ar fi sugerat un posibil rol al său în moartea părinților, fapt ce a determinat o ruptură majoră în relația celor doi frați.

Familia Sherman, implicată în controverse politice

Bernard Charles „Barry” Sherman (1942-2017) a fost un antreprenor canadian, fondator și CEO al companiei farmaceutice Apotex Inc, cu o avere de 3,2 miliarde de dolari, la momentul morții sale. Potrivit Forbes, Sherman era al 12-lea cel mai bogat om din Canada.

În 1971, Sherman s-a însurat cu Honey, care s-a făcut remarcată prin acte de filantropie, fiind membră a numeroase consilii ale unor organizații caritabile.

În 2017, familia Sherman a decis să vândă casa din Old Colony Road, New York și să se mute în Forest Hill, aproape de Toronto, unde aveau mai mulți prieteni și parteneri de afaceri. Honey a cumpărat terenul în noiembrie 2016. Miliardarii doreau să demoleze casa existentă și să construiască acolo un imobil de 1.500 mp, cu piscină, tavan retractabil și garaj imens. Planurile lor au fost aprobate în iunie 2017.

În data de 12 decembrie 2017, Honey a lipsit la o întâlnire cu consiliul Baycrest Centre Foundation, un gest neobișnuit din partea antreprenoarei. Aceasta a răspuns pe e-mail, spunând că are unele treburi.

A doua zi, familia Sherman s-a reunit la sediul Apotex, unde au vorbit despre design-ul noii case, în biroul lui Barry. Honey intenționa să plece într-o vacanță în Miami, iar Barry urma să vină și el, o săptămână mai târziu. A fost ultima oară când cei doi au fost văzuți în viață.

În acea seară, după ce a revenit acasă, Sherman a trimis un e-mail obișnuit, către personalul său de la Apotex, în care anunța dezvoltarea unui nou medicament. Nu a mai sunat pe nimeni în acea seară, lucru neobișnuit pentru miliardarul care suferea de insomnie.

Miliardarii, asasinați în propria casă

În 14 decembrie, ziua următoare, acesta nu a venit la sediul Apotex. În dimineața zilei de 15 decembrie, cadavrele celor doi miliardari au fost găsite pe podeaua din apropierea piscinei proprietății lor.

Moartea lor a fost considerată „suspectă” și – după a doua autopsie – legiștii au stabilit că cei doi bogătași au fost uciși.

Documentele juridice prezentate în ianuarie 2022 au inclus declarații din partea surorii lui Honey, Mary Shechtman, care a sugerat că persoana responsabilă pentru moartea celor doi miliardari a vrut să „demonstreze ceva” și totul ar avea conotații religioase. „Familia Sherman a susținut cu putere Israelul și Honey era foarte vocală, în privința evreilor”, a declarat Shechtman. „La vremea aceea, prin casă veneau numeroși oameni, de diferite religii și etnii și Honey folosea fraze incorecte din punct de vedere politic”. Potrivit lui Schechtman, cu șase luni înainte de crime, Honey a participat la o lecție despre „cum poți opri finanțarea fundamentaliștilor musulmani”. Potrivit surorii victimei, Honey considera că, prin tăierea banilor, teroriștii nu mai pot organiza atacuri. „Barry finanța aceste prelegeri ale lui Honey”, a mai spus Shechtman.

Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2006. Între ... vezi toate articolele

Citește și