Prima pagină » Actualitate » Record de căldură în India. Termometrele au indicat peste 49 de grade Celsius

Record de căldură în India. Termometrele au indicat peste 49 de grade Celsius

Record de căldură în India. Termometrele au indicat peste 49 de grade Celsius

Un val de căldură intensă s-a abătut asupra nordului Indiei, temperaturile atingând un record de 49,2 grade Celsius în unele zone din capitala New Delhi.

Acesta este al cincilea val de căldură care se abate asupra capitalei Indiei din luna martie.

Oficialii din multe părţi ale ţării au cerut populaţiei să ia măsuri de precauţie, deoarece temperaturile vor rămâne ridicate, transmite BBC, citat de Agerpres.

Ei au avertizat că valul de căldură ar putea cauza probleme de sănătate persoanelor vulnerabile, printre care sugarii, vârstnicii şi persoanele cu boli cronice.

Himachal Pradesh, Haryana, Uttarakhand, Punjab şi Bihar au fost statele afectate în special de temperaturi ridicate în decursul ultimelor zile, a anunţat Departamentul meteorologic din India.

Acesta a adăugat că deşi temperaturile ar putea scădea cu 2-4 grade Celsius în unele zone, căldura intensă va continua.

Sursa foto: Profimedia

Valurile de căldură au distrus milioane de vieţi şi mijloace de trai în nordul Indiei în această vară

La începutul acestei luni, premierul Narendra Modi le-a cerut miniştrilor-şefi ai statelor indiene să elaboreze planuri pentru a atenua impactul căldurii extreme, deoarece temperaturile au crescut mai repede decât de obicei.

Deşi valurile de căldură sunt frecvente în India, în special în lunile mai şi iunie, vara a debutat mai devreme în acest an, cu temperaturi ridicate începând din martie, când a sosit primul val de căldură.

Temperaturile maxime medii pentru luna martie au fost cele mai ridicate din ultimii 122 de ani.

Potrivit think-tank-ului Centrul pentru Ştiinţă şi Mediu, valurile de căldură timpurii din acest an au afectat aproximativ 15 state indiene, inclusiv statul nordic Himachal Pradesh, cunoscut de obicei pentru temperaturile sale plăcute.

Schimbările climatice. Ce face UE

În februarie 2022, miniștrii afacerilor externe din UE au aprobat concluzii privind rezultatele Conferinței privind schimbările climatice COP26 și au convenit asupra priorităților pentru activitatea UE privind diplomația în domeniul climei, conform Consiliului European.

Concluziile au stabilit că UE și statele sale membre, în cadrul unei abordări comune a Echipei Europa, vor colabora cu parteneri din întreaga lume pentru a accelera punerea în aplicare a acțiunilor și inițiativelor convenite în cadrul COP26.

Miniștrii au reiterat necesitatea integrării sistematice a drepturilor omului în diplomațiile în domeniul climei și energiei.

De asemenea, ei au făcut apel la alte țări dezvoltate să își îndeplinească angajamentul colectiv de a mobiliza 100 de miliarde USD (aproximativ 84 miliarde EUR) pe an în 2022 și la băncile multilaterale de dezvoltare și la instituțiile financiare internaționale să joace un rol de catalizator pentru mobilizarea sectorului privat și pentru redirecționarea fluxurilor financiare globale către investiții durabile și verzi.

Sursa: Consiliul Europei

Acordul de la Paris privind schimbările climatice

În 2019, UE și toate statele sale membre au semnat și ratificat Acordul de la Paris și sunt ferm angajate în punerea în aplicare a acestuia. În conformitate cu acest angajament, statele membre au convenit ca UE să urmeze calea către a deveni prima economie și societate neutră din punct de vedere climatic până în 2050, potrivit Consiliului European.

Respectând cerințele acordului, UE și-a prezentat strategia pe termen lung de reducere a emisiilor și planurile sale actualizate privind clima înainte de sfârșitul anului 2020, angajându-se să reducă, până în 2030, emisiile UE cu cel puțin 55 % față de nivelurile din 1990.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
România exportă mai mult decât importă, arată un raport