Rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie: „Primul tur trebuie reluat, în condiții de legalitate deplină”

Publicat: 05 12. 2024, 11:10

În contextul desecretizării documentelor care au fost prezentate în cadrul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), Remus Pricopie – rectorul  Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) – a făcut o declarație privind legalitatea procesului electoral și a riscurilor asociate unui complot orchestrat pentru subminarea democrației din România.

Curtea Constituțională a României ar fi trebuit să amâne decizia de luni și să insiste asupra verificării temeinice a legalității campaniei lui Călin Georgescu, spune Remus Pricopie, „desfășurată într-un mod atipic și lipsit de transparență, cu resurse declarate a fi de «zero lei»”.

Au decis luni, însă contextul politic și noile informații de o gravitate excepțională impun o reevaluare urgentă. Curtea Constituțională trebuie să se reunească astăzi pentru a reanaliza situația.

Federația Rusă a pus la cale o lovitură de stat, mascată prin mecanisme aparent democratice, dar manipulând în mod perfid procesul electoral. Din fericire, aceasta a eșuat.

Acum, în aceste condiții, responsabilitatea CCR este imensă: trebuie să-l scoată de pe buletinele de vot pe cel care ar fi trebuit să fie beneficiarul acestui complot, iar procuratura trebuie să extindă cercetările, identificând și trăgând la răspundere pe toți cei care au contribuit la aceste acțiuni ilegale, de trădare de ţară, fie prin complicitate, fie prin acțiuni directe”, a declarat Remus Pricopie, rectorul  Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA).

„O asemenea pasivitate ar însemna o cedare fără precedent în fața unui adversar strategic”

Dacă o astfel de situație alarmantă nu este soluționată, „mesajul va fi unul devastator”, avertizează Remus Pricopie.

Dacă nu facem asta AZI, mesajul transmis va fi unul devastator: că, deși știm adevărul – că Georgescu este un trădător de țară, antrenat, lansat și susținut în luptă de ruși –, continuăm să perpetuăm scenariul conceput și orchestrat de Kremlin.

O asemenea pasivitate ar însemna o cedare fără precedent în fața unui adversar strategic, punând în pericol nu doar integritatea procesului electoral, ci și însăși democrația noastră.

Primul tur al alegerilor trebuie să fie reluat în condiții de legalitate deplină, sub supravegherea strictă a instituțiilor statului, pentru a garanta corectitudinea și legitimitatea procesului electoral. Este o datorie fundamentală, față de cetățeni și față de viitorul României”, a mai spus Remus Pricopie.


Citește și:

Elena Lasconi: „Vom face o majoritate democratică pro-europeană și un GUVERN democratic. Nu discutăm funcții. Suntem într-o situație crucială”

De ce vizează Putin poziția de MEDIATOR în Siria? „Rusia a stabilit recorduri în materie de duplicitate, nu poate să mai păcălească pe nimeni”

INTERLOPII periculoși, din spatele campaniei lui Călin Georgescu, se dezic de acesta: „Te-am scos din anonimat, că nu te cunoştea nimeni”

Elena Lasconi: „Se cutremură economia în România. Vedeți ce se întâmplă pe BURSĂ, pe pilonul de pensii, pe cursul valutar”

Raed Arafat: „Avertismentul SUA e doar începutul. Vom rămâne izolați”