Prima pagină » Actualitate » Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, Daniel David, s-a SUSPENDAT din funcție după ce a fost numit ministru al Educației. Cine va asigura interimatul

Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, Daniel David, s-a SUSPENDAT din funcție după ce a fost numit ministru al Educației. Cine va asigura interimatul

Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, Daniel David, s-a SUSPENDAT din funcție după ce a fost numit ministru al Educației. Cine va asigura interimatul
Prof. univ. Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a anunțat că s-a suspendat din poziţia de rector al Universităţii Babeş-Bolyai, după preluarea funcţiei de ministru al Educației și Cercetării în cadrul noului Guvern al României.

„Aşa cum deja ştiţi, am preluat portofoliul Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Am făcut asta pentru a ajuta România euroatlantică să facă faţă unui demers bizar, izolaţionist, antiştiinţă şi cu elemente de pseudoreligie. Situaţia este atât de gravă, încât, dincolo de îndoieli şi nemulţumiri, nimeni care poate contribui cu ceva nu poate refuza să ajute. Iar antidotul principal la acest demers împotriva României euroatlantice este reprezentat de educaţie şi ştiinţă (cercetare)”, scrie pe pagina de Facebook a Universităţii Babeş-Bolyai.

Ministrul a precizat că în conformitate cu cerinţele legii, s-a suspendat din poziţia de rector al Universităţii, iar începând cu data de 30 decembrie 2024, la propunerea Consiliului de Administraţie şi cu condiţia aprobării acesteia de Senatul UBB, interimatul va fi asigurat de prorectorul UBB pentru cercetare-dezvoltare-inovare şi relaţia cu doctoratele, prof. univ. dr. Adrian Petruşel.

„Am încredere că Universitatea noastră este o instituţie deja bine aşezată instituţional, care nu va fi afectată major de această situaţie, iar rectorul interimar este o personalitate academică (între primii 2% cei mai citaţi oameni de ştiinţă ai lumii în domeniul său de specialitate), cu multă experienţă administrativă (ca fost decan pentru mai multe mandate şi prorector), care va continua implementarea Programului „UBB Q-Optimum” (2024-2029): UBB – Universitate europeană de clasă mondială (world-class), demers început în luna martie 2024 de întreaga echipă a rectoratului şi asumat de comunitatea noastră”, este mesajul lui Daniel David.

„La încheierea mandatului de ministru – mai scurt sau mai lung – voi fi onorat să reiau poziţia de rector în funcţie al Universităţii noastre. Vă urez în continuare Sărbători Fericite!”, a mai transmis noul ministru al Educației și Cercetării.

Recomandarea video

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu ar fi fost jefuită! Ce obiecte lipsesc din averea fostei ministre a Justiției, după ce a fost amplu percheziționată
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Dorinel Umbrărescu anunță public câți kilometri din Autostrada Moldovei vor fi gata în 2026
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Cum încearcă Vlad Pascu să scape de pedeapsa de 10 ani cu executare! S-a dus direct la CEDO și dă vina pe…
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
De ce nu este sănătos să adormi cu televizorul pornit?