Prima pagină » Actualitate » Referendum pentru demiterea primarului Clotilde Armand. Gabriela Firea a solicitat corturi pentru semnături în 15 intersecții

Referendum pentru demiterea primarului Clotilde Armand. Gabriela Firea a solicitat corturi pentru semnături în 15 intersecții

Fostul primar al Capitalei, senatoarea PSD Gabriela Firea, a precizat, vineri, că a depus solicitare pentru montarea de corturi unde se vor strânge semnături în vederea stabilirii unui referendum pentru demiterea edilului Clotilde Armand.

„Am depus solicitare pentru instalarea corturilor unde vom stânge semnăturile necesare Referendumului de demitere a primarului sectorului 1. Bucureștenii merită implicarea noastră! De 10 luni, Capitala a încăput pe mâna unor iresponsabili! Niciodată acest sector nu a arătat atât de rău! Incompetenții și dezinteresații de viața oamenilor să plece acasă!”.

Potrivit unui document publicat de Gabriela Firea, și care a fost depus la registratura Primăriei Capitalei, PSD București solicită montarea de corturi în 15 intersecții din Capitală.

Partidul Social Democrat strânge semnături în vederea organizării unui referendum pentru demiterea primarului Clotilde Armand.

„Principalul motiv este dezinteresul față de cetățeni”

„Am tot asteptat un anunt oficial din partea anchetatorilor privind frauda de la Sectorul 1, dar acesta se amână… se tot amână… Viața oamenilor din Bucuresti se trăiește azi, aici, nu putem amâna la nesfârșit actiunile concrete pentru ei! Nu ne permitem! E un dezastru administrativ tot ceea ce se întamplă la Sectorul 1! Așa că azi am semnat pe lista de semnături necesare organizării Referendumului pentru demiterea primarului Sectorului 1. Principalul motiv este dezinteresul față de cetățeni!”, mai preciza Firea zilele trecute.

 

 

 

Alexandru Coman a absolvit Facultatea de Jurnalism în anul 2010, iar de atunci a semnat în mai multe publicații centrale, în secțiunile online, precum evz.ro. Alexandru lucrează de mai mulți ani ... vezi toate articolele

Citește și