REFERENDUMUL, explicat de primarul Ciprian CIUCU: Să vedem ce competențe are Primăria Generală, sectoarele, iar banii să urmeze necesarul de operare
This browser does not support the video element.
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a explicat, după întâlnirea pe care a avut-o cu primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, și cu președintele PNL, Nicolae Ciucă, pe marginea referendumului, că nu are nicio problemă cu componenta de Urbanism, însă a dorit să clarifice întrebarea legată de Buget. Practic, nu ar ajunge mai puțini bani la sectoare, ci ar urma să stabilească „ce competențe are Primăria Generală, ce competențe au sectoarele, iar banii să urmeze necesarul de operare a acelor servicii și de investiții în acele servicii.”
„Dacă vom pune numai din pix, se va ajunge la o babilonie în Consiliul General. Fiecare va trage spuza pe turta lui și nu știu dacă va câștiga Primăria Generală, unde are un primar independent”, crede edilul de la Sectorul 6, Ciprian Ciucu, despre maniera în care a fost distribuit până acum bugetul Capitalei, între administrația generală și cea de sectoare. De aceea, după Referendum, se dorește o clarificare a atribuțiilor fiecărui sector în parte și, implicit, ale primarului general.
Dacă Primăria Generală are utilitățile mari, cum ar fi apă, canal, termoficare, transport, are nevoie de mai mulți bani pentru investiții și pentru operarea acestor servicii, n-am niciun fel de problemă.Dar dacă sectoarele au nevoie, sectoarele, de exemplu, gestionează școlile, gestionează management-ul deșeurilor și atunci noi vom putea și analiza corectă, care trece la un alt nivel al discuției, pentru că în acest moment este încă superficială, dar noi trebuie să o aprofundăm după ce va trece referendumul, este să luăm o matrice și să vedem exact ce competențe are Primăria Generală, ce competențe au sectoarele, iar banii să urmeze necesarul de operare a acelor servicii și de investiții în acele servicii. Dacă vom pune numai din pix, se va ajunge la o babilonie în Consiliul General. Fiecare va trage spuza pe turta lui și nu știu dacă va câștiga Primăria Generală, unde are un primar independent.
Ciprian Ciucu a subliniat că nu are nicio problemă cu întrebarea legată de Urbanism, având în vedere că a urmat aceeași metodă ca și Nicușor Dan, de a nu elibera certificate de urbanism în baza unor Planuri Urbanistice Zonale(PUZ) anulate.
În ceea ce privește partea de urbanism, nu am niciun fel de problemă. De ce? Pentru că cred că, de fapt, sunt singurul primar din București, domnul Nicușor Dan știe acest lucru, care i-a urmat politica în urbanism. Sunt singurul care nu a prelungit certificate de urbanism date pe PUZ-uri anulate și am, nu știu, vreo 50-60 de procese în instanță pe acest fapt. Deci, eu n-am niciun fel de problemă pe partea de Urbanism. În ceea ce privește partea de Buget, aici noi am discutat și am agreat anumite lucruri, pentru că lumea are impresia că s-a decis ca sectoarele să ia mai puțini bani.
CITEȘTE ȘI: