Refugiații din Ucraina, testați gratuit pentru COVID-19 de o clinică privată din București

Publicat: 03 03. 2022, 15:23
Actualizat: 03 03. 2022, 15:31

This browser does not support the video element.

Un medic bucureștean care administrează o clinică specializată în efectuarea de analize medicale complexe, dar și teste RT-PCR și Antigen, a anunțat că se oferă să-i testeze gratuit pe refugiații ucraineni, pentru COVID-19. Demersul umanitar îi vizează atât pe cei care prezintă simptome, cât și cei care au intrat în contact cu persoane deja infectate.  

Medicul Ștefan Spiridon, administratorul Dom Vista Medical, a anunțat că, în contextul valului de migranți izgoniți de război, care ajung pe teritoriul României, clinica pune gratuit la dispoziția refugiaților ucraineni teste RT-PCR și Antigen.

Odată cu debutul pandemiei, clinica a investit în aparatura specifică testării, punând la dispoziția pacienților, în premieră, o unitate de testare mobilă care prelucrează inclusiv teste RT-PCR. Fiind dotată cu analizor PCR de tip Point of Care, facilitează obținerea unui rezultat cu o acuratețe de 100 % în diagnosticarea virusului SARS CoV-2.

Rafila: ” Testarea refugiaților va fi o prioritate”

Premierul Nicolae Ciucă anunța, ieri, că pe teritoriul României au ajuns, de la începutul crizei, în jur de 120.000 de refugiaţi ucraineni, dintre care peste 46.000 au decis să rămână în țara nostră.

În țara noastră, refugiații ucraineni au început să intre, începând de luna trecută cu data de 24 februarie, atât prin județele aflate la granița cu Ucraina cât și Republica Moldova.

Tot în data de 24 februarie ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, anunța că testarea persoanelor refugiate din Ucraina va fi o prioritate, pentru a nu favoriza în niciun fel transmiterea infecţiei cu noul coronavirus, iar autorităţile trebuie să iniţieze demersurile legislative astfel încât aceste persoane să fie exceptate de la măsura carantinării şi a completării formularului electronic.