Refugiații ucraineni primesc tratament gratuit și pot face dializă la un spital din Iași

Publicat: 28 02. 2022, 19:54
Sursa: Shutterstock

Spitalul „Dr. C. I. Parhon” din Iași a transmis un mesaj în română și în ucraineană în care anunță că sunt așteptați în capitala Moldovei toți refugiații care au insuficiență renală și au nevoie de dializă pentru a putea supraviețui. Toți cei care iau legătura cu refugiații veniți în România care au nevoie de dializă sunt sfătuiți să îi îndrume către spitalul ieșean.

„Înțelegem nevoia urgentă de tratament medical a acestor pacienți care se retrag din fața conflictului din Ucraina, suntem alături de ei și ne-am exprimat disponibilitatea să îi evaluăm și să îi tratăm”, au spus reprezentanții unității medicale.

Aceștia au explicat că se adresează atât pacienților care sunt în derularea procedurilor de dializă, cât și celor care au suferit un transplant renal și au nevoie de evaluare sau de urmărirea stării de sănătate.

Mesajul unității medicale vine la o zi după apelul medicului Ionuț Nistor, specialist în nefrologie. Acesta a atras atenția asupra faptului că sunt aproximativ 7.000 de pacienți care au nevoie de dializă în Ucraina și care vor muri în săptămâna aceasta dacă nu vor avea acces la servicii medicale. 

„Toți sunt dializați în centrele de dializă din marile orașe și au nevoie să călătorească dus-întors o dată la trei zile. Pentru a funcționa, aceste centre au nevoie de personal în număr mare, apă în cantitate foarte mare, curent și echipamente medicale. Toate sunt imposibil de realizat în contextul actual. Toți acești 7.000 de pacienți pot supraviețui fără dializă maximum 7 până la 10 zile”, atenționa doctorul Ionuț Nistor.

Ședințele de dializă fac diferența între viață și moarte pentru pacienții cu insuficiență renală. Prin dializă sunt eliminate toxinele, sărurile și apa în exces, pentru a nu fi acumulată în organism. În cazul în care pacienții nu au acces la această procedură medicală, starea lor se degradează rapid și viața le este pusă în pericol.

„Dacă nu reușesc să facă ședințele de dializă, toxinele eliminate de rinichi – sau în situația aceasta de aparatul de dializă – se acumulează și pacienții se simt din ce în ce mai rău, până la intrarea pacientului în comă sau complicații cardiovasculare care pot duce la oprirea cordului”, a explicat medicul ieșean.

Pacienții dializați au nevoie de ședințe de dializă de trei ori pe săptămână, durata unei ședințe fiind de patru ore.

Refugiații din Ucraina cu probleme medicale sunt îngrijiți în spitalele din Iași

Spitalele din Iași au primit, în ultimele zile, primii refugiați ucraineni cu probleme de sănătate. Aceștia au ajuns atât de la spațiile de cazare din Iași sau din preajma orașului, cât și prin coordonarea cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Un bărbat și doi copii au fost tratați, sâmbătă și duminică, în spitalele din capitala Moldovei.

Reprezentanții spitalelor din capitala Moldovei au precizat că există un acord astfel încât toți refugiații care vor avea nevoie de asistență medicală de urgență și de internare să fie tratați fără nicio problemă. Mai mult, la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași există în permanență medici și asistenți vorbitori de limbă rusă și ucraineană, astfel încât să poată fi asigurată traducerea.


Citește și:

Războiul din Ucraina ucide și fără gloanțe și obuze. ”Când calculăm numărul de victime, să adăugăm și 7.000 de oameni care nu mai au acces la dializă și spital”