Regele Charles: Plângem trecerea în neființă a unei suverane prețuite și a unei mame foarte iubite
Plângem trecerea în neființă a unei suverane prețuite și a unei mame foarte iubite, este mesajul făcut public de Familia regală în numele noului rege al Marii Britanii, Charles, după moartea Reginei Elisabeta.
Noul rege al Marii Britanii și Irlandei de Nord va fi cunoscut sub numele de Charles al III-lea, anunță BBC.
„Moartea iubitei mele mame, Majestatea Sa Regina, este un moment de cea mai mare tristețe pentru mine și pentru toți membrii familiei mele. Plângem profund trecerea în neființă a unei suverane prețuite și a unei mame foarte iubite. Știu că pierderea ei va fi profund resimțită în întreaga țară, în Regat și în Commonwealth și de nenumărate persoane din întreaga lume”, este mesajul lui Charles.
Conform acestuia, în această perioadă de doliu „familia mea și cu mine vom fi mângâiați și susținuți de cunoașterea respectului și a afecțiunii profunde în care regina a fost atât de mult prețuită”.
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii și Irlandei de Nord a murit, joi, 8 septembrie, la Castelul Balmoral, reședința sa din Scoția, unde s-a retras în ultima perioadă. Regina avea 96 de ani și se afla pe tron de 70 de ani, având cea mai îndelungată domnie din istorie.
La moartea ei, fiul cel mare și moștenitorul reginei, Charles, fostul Prinț de Wales, a devenit rege al Regatului Unit.