Regimul Putin și cercul vicios al istoriei Rusiei. „MESIANISMUL IDEOLOGIC a devenit un regim politic semi-totalitar, cu ambiții expansioniste”

Ar fi o greșeală să-l considerăm pe președintele Vladimir Putin – alături de camarila sa – drept moștenitor direct al regimului sovietic, cu misiunea de a restaura Uniunea Sovietică, consideră politologul Andrei Kolesnikov, unul dintre analiștii a căror expertiză în ceea ce privește Rusia de azi este incontestabilă. Putin, crede Kolesnikov, ar putea dori să restaureze imperiul rus, dar nicidecum Uniunea Sovietică.

În vremurile sovietice târzii, scrie Andrei Kolesnikov, nimănui nu i-a trecut prin cap să denunțe și să anuleze concertele celor mai iubiți interpreți ai Rusiei.

• Nimeni nu ar fi declarat-o pe cântăreața Alla Pugaciova – un nume cunoscut atunci și acum – un dușman sau un agent al Occidentului.
• Serviciile de securitate nu au făcut raiduri în școlile specializate în limbi străine pentru a întreba de ce aveau literatură în limbi străine în sediul lor, așa cum fac acum.
• Prin urmare, concluzionează politologul Carnegie Endowment for International Peace, regimul Putin – în anumite privințe – „a depășit regimul sovietic târziu în cruzimea și absurditatea sa fără sens”.

„Putin îl vede pe Vladimir Lenin o forță distructivă și este indiferent față de comunismul științific al lui Karl Marx și Friedrich Engels”, punctează Andrei Kolesnikov, care este – de asemenea – membru al consiliului științific consultativ al Institutului Finlandez de Afaceri Internaționale (FIIA) și cercetător asociat senior la Institutul Italian pentru Studii Politice Internaționale (ISPI).

„Expansionismul lui Putin este condus de ideologia național-imperială asemănătoare cu cea a stalinismului”

„Învierea” imnului sovietic de către Putin, în anul 2000, nu a fost un tribut adus Uniunii Sovietice, ci un semnal pentru o mână de fier și pentru restaurarea unui imperiu pierdut.

Astăzi, notează Andrei Kolesnikov, Putin a vizat moștenirea sovietică atât atacând personalități culturale din epoca sovietică târzie, cât și trăgând cu rachete asupra infrastructurii sovietice din Ucraina.

„Regimul Putin are cu siguranță asemănări cu regimul sovietic, dar nu mai mult decât cu alte regimuri totalitare ale secolului XX. Absurditatea și răutatea persecuției actuale a dizidenților seamănă cel mai mult cu stalinismul de la sfârșitul anilor `40 și începutul anilor `50.

În anii post-Stalin, campaniile dure împotriva cosmopoliților și «dușmanilor poporului» au devenit din ce în ce mai mult un lucru din trecut, iar numărul și severitatea sentințelor judecătorești „politice” au fost mult mai mici decât în ​​prezent.

Toate sistemele totalitare caută dușmani în țară și în străinătate. Ceea ce contează nu este cât de ample, ci cât de răzbunătoare sunt aceste eforturi, iar cele ale regimului Putin sunt comparabile doar cu anii lui Stalin, nu cu anii de mai târziu ai Uniunii Sovietice.

Alte tendințe care sunt mai apropiate de stalinism decât perioadele sovietice ulterioare includ:

• promovarea reprezentanților straturilor mai puțin avansate ale societății – în cazul lui Putin, gărzi de corp și tineri veterani militari – în poziții de elită,
• introducerea unor măsuri de securitate excesive și degradante,
• denunțarea organizațiilor imaginare (cum ar fi o mișcare internațională LGBT) ca extremiste,
• absurditatea, caracterul omniprezent și patosul de jargon al propagandei.

Expansionismul lui Putin, de asemenea, este condus de ideologia național-imperială asemănătoare cu cea a stalinismului, mai degrabă decât cu ideologia comunistă a erei sovietice târzii. („Marșul de eliberare” al Armatei Roșii împotriva Poloniei în 1939 a fost prezentat ca un efort de a salva «frații ucraineni și belaruși» de polonezi)”, amintește Andrei Kolesnikov.

„KGB-ul – de unde a apărut conducerea rusă de astăzi – era mai preocupat de stabilitatea sistemului sovietic decât de menținerea reperelor ideologice”

Liderilor sovietici, spre deosebire de elita lui Putin, nu le-a păsat ce crede Occidentul despre ei, continuă politologul.

Până la sfârșitul anului 1974, când problemele de sănătate au redus activitatea generală a lui Leonid Brejnev, el și-a luat personal responsabilitatea de a elimina „șoimii” din luarea deciziilor din Biroul Politic și s-a străduit să păstreze pacea și să construiască relații pragmatice cu Statele Unite și țările cheie din Europa de Vest.

„În ultimii ani sovietici, conflictul dintre Uniunea Sovietică și Occident a fost în același timp un mijloc de coexistență relativ pașnică. Modelul național pe care Putin l-a construit în ultimul sfert de secol seamănă cu Uniunea Sovietică doar superficial – în contururile sale geografice.

Esența sa este foarte diferită. Acesta este motivul pentru care regimul neo-stalinist de astăzi nu este interesat de poporul sovietic care încă trăiește în Ucraina sau de infrastructura sovietică de acolo. Îi pasă mai puțin de moștenirea nostalgică a URSS în fostele sale teritorii și mai mult de locul în care vor fi trase granițele Rusiei moderne.

• Ierarhia administrativă reflectă vestigii ale Uniunii Sovietice, deși diluate de economia de piață și modernizarea societății.
• Nomenclatura joacă încă un rol cheie, așa cum a făcut-o în anii sovietici. Există, de asemenea, o «corporatizare» similară a sistemului: diferite segmente disparate ale societății sunt unite în organizații controlate de stat, cum ar fi asociațiile de afaceri și mișcările de tineret.
• Supremația loialității sună și familiar, fiindcă este mai important ca funcționarii publici să fie fideli sistemului, să spună cuvintele potrivite și să acționeze (cel puțin în exterior) în conformitate cu «valorile tradiționale» decât să-și demonstreze tehnocrația și profesionalismul.
• Totuși, toate acestea sunt tipice pentru statele totalitare în general și nu sunt unice pentru sistemul sovietic.

KGB-ul – de unde a apărut conducerea rusă de astăzi – era mai preocupat de stabilitatea sistemului sovietic decât de menținerea reperelor ideologice ale acestuia. Serviciile de securitate au protejat ideologia sovietică nu pentru că au crezut în ea, ci pentru că era una dintre «legăturile» care au susținut stabilitatea sistemului imperial totalitar greoi”, mai scrie politologul Kolesnikov.

„Putin gândește mai degrabă în termenii unui imperiu rus imaginat”

Andrei Kolesnikov vorbește despre „culorile antisovietice” ale regimului Putin, identificându-le în distrugerea elementelor cheie ale moștenirii culturale sovietice.

„Acolo unde regimul Putin își arată cel mai clar culorile antisovietice este în distrugerea elementelor cheie ale moștenirii culturale sovietice, prin interzicerea cântecelor artiștilor Alla Pugaciova, Andrei Makarevich și Boris Grebenshchikov, artiști talentați cu a căror muzică au crescut mai multe generații de sovietici.

Biografia cineastului Andrei Tarkovski, care a suferit o cenzură sovietică extinsă, este reinterpretată, pentru a-l portretiza într-o lumină național-patriotică. Mai greu ar fi pentru autorități să interzică literatura secolului al XIX-lea, dar acele lucrări sunt folosite selectiv. Lucrările antimilitare ale lui Lev Tolstoi și poemele anti-tiranie ale lui Alexandru Pușkin cu siguranță nu atrag atenția.

Regimul Putin este doar o altă buclă în cercul vicios al istoriei Rusiei, pe care Stephen Kotkin l-a descris atât de potrivit în biografia sa fundamentală în mai multe volume despre Stalin.

Regimul lui Stalin produsese un model profund în istoria Rusiei — țară care se considera o putere providențială, cu o misiune specială în lume, dar care a rămas substanțial în decalaj față de celelalte mari puteri din vest, împrejurare care i-a determinat, din când în când, pe conducătorii ruși să apeleze la stat pentru o modernizare forțată, pentru a depăși sau măcar a gestiona asimetria puterii. Această căutare urgentă pentru un stat puternic culminase, încă o dată, cu o stăpânire personală.

Putin nu avea nevoie urgentă – nici măcar de dragul de a-și menține propria putere – să cufunde țara în arhaism politic și ideologic, opunând-o împotriva lumii occidentale, la care Rusia a aderat anterior ca urmare a tendințelor de modernizare. Cu toate acestea, mesianismul ideologic, amplificat de lipsa de rotație a elitelor și de personalizarea puterii perpetue, s-a transformat într-un regim politic semi-totalitar cu ambiții expansioniste.

Putin gândește mai degrabă în termenii unui imperiu rus imaginat, decât în ​​termenii unei Uniuni Sovietice cerești, la care s-a referit doar ca la o manifestare a ideii ruse sau a visului imperial”, încheie Andrei Kolesnikov.

Citește și:

Războiul din Ucraina, ambițiile economice ale Chinei și Coridorul Mijlociu: „Drumul Mătăsii, reinventat la Beijing”

Ce mai scoate Putin din joben pentru a-și finanța RĂZBOIUL cu Ucraina: „Atârnă morcovii la vedere, încă nu le arată rușilor bățul”

FSB, marele câștigător al RĂZBOIULUI pentru putere din Rusia lui Putin: „Noua «nobilime» a Țarului, dictatura serviciilor de securitate”

Soldații lui Putin, la capătul răbdării: „Este un RĂZBOI INUTIL, dacă nu aș risca 5 ani de închisoare pentru dezertare aș coborî acum din tren”

Retrogradarea „șoimului” Nikolai Patrushev, obsesiile lui Putin și „PARANOIA POLITICĂ” de la Kremlin: „Rusofobia de secole a elitelor occidentale”