Regiunea Timișoara și-a desemnat finalistele OFA StartUp Angels. Cine merge în Marea Finală de la Iași
Competiția regională OFA StartUp Angels Timișoara și-a desemnat finalistele care vor concura în Marea Finală, de la Iași, din 12 noiembrie.
Misiunea juraților a fost deosebit de grea, întrucât toate afacerile prezente în competiție au un potential foarte mare de dezvoltare. Chiar dacă doar patru au fost desemnate câștigătoare, dintre care două vor merge în finală, OFA UGIR va fi alături de toate participantele în drumul lor antreprenorial.
În marea finală OFA StartUp Angels, Brand Ambassadorul Dana Sârbu merge mai departe cu Astrid Tirlea și Denisa Tudor de la firma ”Kūmotz” și Veronica Simiciuc, antreprenor firma ”Aromaterre”.
Cele zece concurente care s-au calificat în competiție și-au prezentat afacerile în fața juriului, într-un pitch de 3 minute. Brand Ambassadorul Regiunii Timișoara, Dana Sârbu, manager Sirdan Grup, a fost cea care s-a dedicat organizării competiției, dar, în același timp, a fost și sponsorul principal.
Juriul a fost format din următorii membri: Alina Novac – OFA StartUp Angels project manager, Renate Popescu – peședinte CECCAR Bihor, Bianca Negrea – Violette Boutique des Fleurs www.fleurviollete.ro, Ioana Oltean – Napoca Imobiliare www.napocaimobiliare.ro și dr. Daniela Reisz – director Centrul de medicina capului, președinte al Societății Române de Alzheimer Timișoara.
În urma deliberării juriului, afacerea câștigătoare a finalei regionale Timișoara este firma ”Kūmotz”, manageriată de Astrid Tirlea și Denisa Tudor.
KūMOTZ este un brand de articole vestimentare, menit a se transforma odată cu mămicile, de la începutul sarcinii până când… vor ele! Prin designul unic al hainelor, Kūmotz își propune să sprijine și să încurajeze alăptarea, ca o etapă naturală și firească, ce nu trebuie să lase loc compromisului, atunci când vine vorba de estetică, confort sau funcționalitate.
Astfel, toate articolele Kūmotz sunt create pentru a oferi o stare de bine femeilor, care trec prin această schimbare incomparabilă din viața lor. Colecțiile Kumotz sunt semnate de designerul Astrid Țirlea care îmbină liniile, precizia și simplitatea stilului japonez cu ornamentele portului tradițional românesc.
????? ??? a fost ocupat de afacerea „Clătite la Tigaie”, o afacere aromată și „cu gust bun”, manageriată de Simona Sicoe;
„«Clătite la Tigaie» este un vis devenit realitate. Prin participarea la această competiție, îmi doresc să mă dezvolt personal și antreprenorial, să cunosc alte femei care fac același lucru ca și mine, să dezvolt afacerea. Noi producem cu mult drag clătite pentru toate gusturile, preparate dulci şi sărate, din făină albă sau integral, cu gemuri naturale şi multe alte bunătăţi! Pentru a ne dezvolta afacerea avem nevoie de echipament performant, în valoare de 24 500 lei”, spune antreprenorul Simona Sicoe.
????? ???? a revenit Ancăi Dumitrescu, care, prin specificul afacerii ”Covorul Oltenesc”, menține vie tehnica de țesut a covoarelor tradiționale românești. Anca Dumitrescu administrează de cinci ani, activitatea unui atelier de țesut covoare tradiționale, în comuna Măceșu de Jos, judetul Dolj.
„Pentru că dorim să ne dezvoltăm, este momentul să investim în amenajarea casei bunicilor si să ne diversificăm activitatea, prin organizarea de șezători și tabere de creație. Datorită implicării și efortului depus în acești 5 ani de activitate, am ajuns cunoscuți în țară și în străinătate și avem solicitări pentru vizitarea atelierului sau pentru deprinderea acestui meșteșug. Poziționarea pe traseul internațional de biciclete, pe malul Dunării, este un avantaj pentru noi și dorim să beneficiem de acesta, pentru a găzdui turiștii și chiar să le putem oferi o masă caldă, la punctul gastronomic local, pe care îl vom amenaja”, afirmă antreprenorul Anca Dumitrescu.
La categoria votul publicului, favorită a fost firma „Aromaterre”, aceasta întrunind 7.100 de voturi! Astfel, publicul i-a rezervat un loc în marea finală concurentei Veronica Simiciuc.
„După ani întregi petrecuți în multinaționale din domeniul hotelier, mi-am dorit un ritm al vieții mai domol, care să îmi permită să petrec mai mult timp alături de familie. Așa am ajuns împreună cu soțul meu, Ciprian, să investim în culturi de plante aromatice. Însă nașterea fiului meu și nevoia de a-i oferi produse de îngrjire blânde, dar cu ingrediente naturale, m-a condus către ceea ce, de curând, a devenit Aromaterre. Din nevoia mea de a folosi produse hipoalergenice, cu cât mai puține ingrediente și riscuri pe termen lung, am ajuns să creez geluri de duș, creme și unturi de corp, precum și produse pentru ten. Ritmul vieții nu a devenit mai domol, însă simt că sunt acolo unde trebuie, iar provocările de zi cu zi par mai ușor de dus”, mărturisește favorite votului publicului.
Sponsorii evenimentului OFA StartUp Angels au oferit premii substanțiale concurentelor câștigătoare:
Clinicile GIIA, un centru medical de excelență, a acordat următoarele premii:
- ????? ?: Voucher în valoare de 800 lei, pentru procedurile din clinică + abonament 1 an, la atelierele de dezvoltare personală (valoare de 2000 lei)
- ????? ?: Voucher în valoare de 600 lei
- ????? ?: Voucher în valoare de 300 lei
Evia Beauty, care oferă o combinație de terapii holistice și estetice, a acordat premiile:
- ????? ?: Voucher in valoare de 1.500 lei
- ????? ?: Voucher in valoare de 1.000 lei
- ????? ?: Voucher in valoare de 700 lei
În plus, Evia Beauty a acordat vouchere, în valoare de 100 lei, pentru fiecare concurentă.
Violette Boutique des Fleurs, florărie de lux, care transformă fiecare floare într-o poveste încărcată de emoție, a oferit buchete de flori pentru toate concurentele cât și pentru membrele juriului.
Sirdan Grup, sponsorul principal al competiției, firmă care oferă consultanță de excelență în domeniul sănătății și securității în muncă, situațiilor de urgență și protecției mediului, a acordat următoarele premii:
- ????? ?: contract de consultanță gratuit, în domeniul securității și sănătății în muncă, situațiilor de urgență, pentru o perioada de 1,5 ani+contract GDPR.
- ????? ?: contract de consultanță gratuit, în domeniul securității și sănătății în muncă, situațiilor de urgență, pentru o perioadă de 1 an.
- ????? ?: contract de consultanță gratuit, în domeniul securității și sănătății în muncă, situațiilor de urgență, pentru o perioadă de 6 luni.
Editura Mirton www.mirton.ro a oferit pachete de cărți, pentru câștigătoarele locurilor 1, 2, 3.