Regretatul artist Gabriel Cotabiță a fost condus pe ultimul drum: „Vocea lui a fost UNICĂ în muzica românească”
Voce inconfundabilă a muzicii din România, Gabriel Cotabiță s-a stins din viață sâmbătă, 23 noiembrie, la 69 de ani, lăsând în urmă o carieră excepțională și o amintire pe care trecerea timpului nu o va putea șterge niciodată.
Artistul a fost condus pe ultimul drum – marți, 26 noiembrie – de familie și de cei apropiați, dar și de foarte mulți artiști care au dorit să își prezinte omagiile la catafalcul celui care a lansat, de-a lungul îndelungatei cariere muzicale, melodii nemuritoare.
Înmormântarea regretatului artist a avut loc la Cimitirul Bellu din București.
„(…) Ultima slujbă religioasă se va ține în cadru restrâns. Dorim să îl onorăm cu aceeași discreție și eleganță de care a dat dovadă în timpul vieții, așadar familia nu va oferi declarații. Vă mulțumim pentru înțelegere și rugăm presa să ne respecte în continuare intimitatea. Cu recunoștință, Familia Cotabiță”, s-a precizat în mesajul postat de familia regretatului artist.
Printre cei prezenți la înmormântare s-au numărat fiicele lui Gabriel Cotabiță, dar și personalități din lumea artistică – Dan Bittman, Mihai Pocorschi, Silvia Dumitrescu, Antonia și artistul Rashid – care au adus coroane de flori în memoria cântărețului. Și Oana Roman, fiica lui Petre Roman, a venit să își ia rămas bun de la Gabriel Cotabiță.
Mihai Pocorschi, prietenie de 48 de ani cu Cotabiță: „Era la granița dintre frate și prieten”
Pe Mihai Pocorschi și Gabriel Cotabiță i-a legat o prietenie de aproape jumătate de secol, o viață de om, așa cum a precizat chiar compozitorul și cântărețul care a sosit la priveghiul artistului.
Sunt multe amintiri frumoase, care merită a fi depănate, în memoria solistului, iar Mihai Pocorschi a prezentat mici frânturi din poveștile trăite împreună.
„Noi ne cunoaștem de vreo 48 de ani, o viață de om. Durerea e mare, cuvintele sunt de prisos. Lumea muzicală românească va fi mult mai săracă fără Gabi. Sunt zeci de mii de kilometri pe care i-am făcut împreună și camere de hotel pe care câteodată le-am împărțit, când bugetul nu ne permitea să avem aceeași cameră. Cred că vocea lui Gabi a fost unică în muzica românească, o voce absolut specială. După ce am lucrat aproape 40 de cântece, care în mare parte au fost scrise de mine și înnobilate de vocea lui, era o vocea absolut pătrunzătoare, a fost un interpret adevărat. A fost la granița dintre frate, pe care nu l-am avut, și prieten foarte bun”, a declarat Mihai Pocorschi pentru CANCAN.RO.
Gabriel Cotabiță, membru al cunoscutului grup rock Holograf, în anii `80
Gabriel Cotabiţă s-a născut pe 1 noiembrie 1955, la Craiova, și a fost cântăreţ de muzică uşoară şi pop-rock, prezentator, producător muzical şi de televiziune. De asemenea, a fost solistul formaţiei VH2 şi a fost membru al cunoscutului grup rock Holograf, în anii 1980. Împreună cu Holograf a lansat, în anul 1984, albumul „Holograf 1”.
Gabriel Cotabiţă a jucat în filmul muzical „În fiecare zi mi-e dor de tine”, de Gheorghe Vitanidis, muzica fiind semnată de George Grigoriu şi Ionel Tudor. De asemenea, figurează pe coloana sonoră a peliculei „Rezervă la start”, de Anghel Mora, muzica fiind compusă de Adrian Enescu.
De-a lungul carierei, Gabriel Cotabiţă a lansat mai multe albume, printre care „Formaţii rock 5” (cu formaţia Redivivus, album colectiv), „Holograf 1” (cu formaţia Holograf), „Noapte albastră”, „Noi rămânem oameni”, „Prima iubire şi ultima”, „În fiecare zi mi-e dor de tine” (cu Marina Florea), „Prizoner”, „Viaţa e un cazino”, „Greatest Hits” (cu formaţia VH2), „Dacă n-ai iubi” (cu formaţia VH2), „Fărâme de tandreţe”, „2” (cu formaţia VH2) şi „25 de ani de nopţi albastre – Best of Gabriel Cotabiţă”.
Citește și:
Mesaje emoționante după MOARTEA lui Gabriel Cotabiță: „Dispare o lume, ziua când pleacă artiștii”
A murit Dumitru Popescu – „Dumnezeu”, arhitectul cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu