Reintroducerea uniformelor școlare, argumente pro și contra. În ce stadiu se află proiectul de lege înaintat de parlamentarii partidului AUR
Inițiativa legislativă care propune reintroducerea uniformelor școlare a fost discutată, luni, în Comisia pentru Educație din cadrul Consiliului Economic și Social (CES). Proiectul de lege, înaintat de parlamentarii partidului AUR, se află acum în faza strângerii de avize de la organismele consultative.
Cu 3 voturi pentru, 3 împotrivă și 2 abțineri, membrii CES au decis să lase pe mâna Parlamentului decizia reintroducerii uniformelor în școli și licee. Unul dintre cei care au votat în favoarea reintroducerii uniformelor școlare este Cornelia Popa Stavri, secretarul general al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI).
Într-o declarație pentru Digi 24, ea a susținut necesitatea introducerii uniformelor școlare, începând cu toamna anului viitor, fiind convinsă că „reintroducerea uniformei l-ar face pe elev să se concentreze nu pe ținută, ci pe ceea ce are de făcut ca elev la școală, pe cursuri, pe tot ceea ce are de învățat”.
Mai mult, secretarul general al FSLI vorbește și despre o economie de bani din partea părinților.
„Un elev/tânăr vrea să-și schimbe foarte adesea garderoba. Deja e foarte greu să ții pasul cu moda, într-un liceu și chiar într-un gimnaziu. Copiii sunt extrem de pretențioși, în ceea ce privește îmbrăcămintea. Iar banii cheltuiți pe haine sunt mult mai mulți față de o uniformă, care l-ar scuti pe părinte față de o asemenea grijă”, declară Cornelia Popa Stavri.
Întrebată fiind dacă are niște date referitoare la numărul școlilor din România care au introdus uniforme pentru elevi, Popa Stavri a răspuns: „Nu am o evidență. Știu doar că toate Colegiile, școlile de prestigiu și liceele bune au uniforme”.
De partea cealaltă, între cei care au votat împotriva reintroducerii uniformelor școlare s-a aflat Vlad Cherecheș, director al Departamentului pentru Managementul Calității la Universitatea de Vest din Timișoara și reprezentant din partea Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) în CES.
„Opinia mea a fost să avizăm nefavorabil acest proiect de lege. Legea în forma actuală spune că fiecare școală, după consultarea părinților și a elevilor, își stabilește un semn distinctiv, care poate fi uniformă, ecusoane, eșarfă etc. Dacă școala vrea să aibă uniformă, poate să o facă de astăzi. O modificare legislativă care să ducă la obligativitatea uniformelor școlare în întreaga țară mie mi se pare prea mult. Consultându-mă și cu colegii de la Consiliul Național al Elevilor, ei mi-au transmis că au aceeași opinie. Pentru că nu în toate comunitățile se poate implementa o astfel de măsură, că există nevoi specifice. Plus că în anumite școli, cu siguranță elevii și părinții pot să decidă că nu este cazul să aibă o uniformă și că preferă ca fiecare elev să își exprime cum dorește personalitatea prin vestimentație. Și atunci nu credem că încă o reglementare centralizată, unitară ar putea să aducă un beneficiu procesului educațional”, a declarat Vlad Cherecheș pentru sursa citată.
Argumente pro și contra, oferite de părțile implicate în această dezbatere:
Argumente în favoarea uniformelor
- Pot descuraja criminalitatea și pot crește siguranța elevilor;
- Îi țin pe elevi concentrați asupra educației lor, nu asupra hainelor lor;
- Creează condiții de concurență echitabile în rândul elevilor, reducând presiunea colegilor și agresiunea;
- Purtarea lor sporește mândria școlii, unitatea și spiritul comunitar;
- Pot îmbunătăți prezența și disciplina;
- Împiedică afișarea culorilor și însemnelor bandelor;
- Facilitează pregătirea pentru școală, ceea ce poate îmbunătăți punctualitatea;
- Pot economisi bani pentru părinți.
Argumente împotriva uniformelor
- Limitează libertatea de exprimare a elevilor;
- Promovează conformitatea în detrimentul individualității;
- Nu opresc agresiunea și pot crește atacurile violente;
- Nu îmbunătățesc prezența, pregătirea academică sau rezultatele examenelor;
- Subliniază diviziunile socio-economice pe care ar trebui să le elimine;
- Pot avea un efect negativ asupra imaginii de sine a elevilor;
- Susținerea introducerii lor în școli este condusă mai degrabă de interese comerciale decât de cele educaționale;
- Părinții ar trebui să fie liberi să aleagă hainele copiilor, fără intervenția autorităților.
Un număr de 35 de parlamentari AUR au depus, la începutul acestei luni, o inițiativă legislativă prin care se propune ca în învățământul preuniversitar de stat sau privat să se instituie obligativitatea uniformelor școlare.
În 2020, Senatul a adoptat o propunere legislativă similară ce prevedea ca uniforma să devină obligatorie, când fiecare elev ar fi urmat să primească anual 350 de lei din bugetul de stat pentru uniforma stabilită de școala unde învaţă. Proiectul a fost respins, însă, de Camera Deputaților.