Relaxări de restricții în București, după ce rata de infectare a coborât sub 3 la mie. Anunțul lui Traian Berbeceanu
Prefectul Traian Berbeceanu anunță relaxări de restricții în Capitală, după ce rata de rata de infectare a ajuns la 2.96 la mia de locuitori. Daca gradul de pozitivare se va menține la fel în următoarele 48 de ore, s-ar putea redeschide parțial, printre altele, cinematografele și restaurantele.
Dacă totul va decurge conform planului, Traian Berbeceanu a anunțat că va convoca în ședință Comitetul Municipal București pentru Situații de Urgență în vederea adoptării unei hotărâri prin care unele măsuri restrictive să fie relaxate.
“Din fericire, printr-un efort comun al cetățenilor municipiului București, în primul rând, dar și al autorităților, incidența infectării cu Covid 19 a scăzut la 2,96/la o mie de locuitori. Sunt vești care nu pot decât să ne bucure!
Vom urmări evoluția indicatorului în următoarele 48 de ore, iar în situația pe care cu toții ne-o dorim, în care gradul de infectare se păstrează sub 3/la o mie de locuitori, vom convoca în ședință Comitetul Municipal București pentru Situații de Urgență în vederea adoptării unei hotărâri prin care unele măsuri restrictive să fie relaxate!”, a anunțat Traian Berbeceanu.
Traian Berbeceanu anunță relaxări de restricții. Ce ar urma să se redeschidă
Potrivit ultimului raport prezentat de Grupul de Comunicare Strategică (GCS), rata de infectare în București a coborât sub 3 la mie, iar în prezent este de 2.96 la mia de locuitori. În ultimele 24 de ore, în Capitală s-au înregistrat 257 de noi infectări. În mod normal, dacă numărul de cazuri nu va exploda din nou, restaurantele, cinematografele sau sălile de jocuri de noroc ar putea fi redeschise parțial.
“Astfel, în conformitate cu prevederile normative în vigoare, printre măsurile vizate se numără și:
– permiterea funcționarii cu o capacitate de maxim 30% a instituțiilor/sălilor de spectacol și cinematografelor
– redeschiderea activităților ‘la interior’ a restaurantelor, barurilor, cafenelelor, etc, în limita a maxim 30% din capacitatea unității;
– permiterea activităților cu publicul, până în limita a 30% a spațiului destinat, a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc.
Facem un apel la respectarea cu strictețe, în continuare, a măsurilor aflate în vigoare, astfel putând ca, în curând, măsurile de relaxare să fie și mai generoase!”, a transmis prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu.