Prima pagină » Actualitate » Renumărarea voturilor din Sectorul 1. Procurorii amână până în august decizia privind diferența între Dan Tudorache și Clotilde Armand

Renumărarea voturilor din Sectorul 1. Procurorii amână până în august decizia privind diferența între Dan Tudorache și Clotilde Armand

Renumărarea voturilor din Sectorul 1. Procurorii amână până în august decizia privind diferența între Dan Tudorache și Clotilde Armand
Dan Tudorache și Clotilde Armand

Diferența de voturi dintre fostul primar Dan Tudorache și actualul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand, nu poate fi stabilită acum, pentru că polițiștii nu au finalizat toate activitățile cerute de polițiști, a anunțat joi Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție (PICCJ).

”Din verificările efectuate nu s-a putut stabili diferența de voturi între candidați, nefiind finalizate activitățile dispuse de către procuror”, potrivit PICCJ.

Poliția Capitalei a cerut pelungirea termenului pentru ”îndeplinirea tuturor obiectivelor fixate” în 5 februarie, de procurorul de caz de la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ).

”Luând în considerare complexitatea procedurilor și volumul mare de muncă pe care îl implică, procurorul de caz a aprobat solicitarea menționată și a fixat un nou termen de finalizare, respectiv 1 august 2021”, a precizat PICCJ.

Surse judiciare au declarat, pentru Gândul, că fostul primar Dan Tudorache, candidat PSD la alegerile locale din septembrie 2020, ar avea cu 1.000 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, contracandidata sa de la USR-PLUS, actualul primar al Sectorului 1.

Diferența ar fi fost constatată după renumărarea buletinelor de vot de către polițiști. Ancheta implică însă și o comparare a rezultatul reverificării buletinelor de vot cu listele rezultatelor finale emise de Biroul Electoral de Sector după alegerile din septembrie 2020.

În acest context spune PICCJ că nu s-au finalizate activitățile dispuse de către procurorul de caz.

Tudorache: ”Mă aștept să fie voturi lipsă”

Daniel Tudorache a declarat pentru Gândul, după anunțul PICCJ, că procurorii au dat un termen acoperitor ca să facă toate actele necesare pentru a trimite dosarul în instanță, dacă este cazul.

”Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a dat un termen de două luni și jumătate, până la 1 august, dar sper să termine mai repede. Nu era suficient să renumere polițiștii, trebuia să facă și actele necesare să continue dosarul”, a spus fostul edil.

Întrebat de ce a cerut anchetarea unor presupuse fapte penale la alegerile locale din Sectorul 1, Tudorache a spus că a făcut-o în baza imaginilor surprinse pe camerele de supraveghere.

”Un om cinstit nu avea ce să caute într-o încăpere a Biroului Electoral de Sector, care teoretic ar fi trebuit să fie sigilată. Jandarmii îi lăsau pe reperezentanții USR să intre cu rucsacii, ieșeau cu rucsacii plini de acolo, deci ce puteau să facă? Ce să scoată dintr-o sală care teoretic ar fi trebuit să fie închisă decât voturi. Eu mă aștept să fie lipsă voturi. Sper să aflăm adevărul”, a mai spus Tudorache.

El a precizat că nu vrea să facă supoziții, ci va aștepta să vadă ce spune procurorul de caz de la SIIJ.

Renumărarea voturilor de la alegerile din Sectorul 1, în dosarul de la SIIJ

Dosarul de la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) a fost deschis după ce Dan Tudorache a depus plângere în cazul președintelui Biroului Electoral al Sectorului 1, Nicolae Sprîncu.

Procurorul de caz de la SIIJ le-a cerut în februarie polițiștilor să redeschidă toți sacii cu buletinele de vot și procesele verbale de la secțiile de votare din Sectorul 1, organizate pentru alegerile locale din septembrie 2020. Zece polițiști au fost desemnați să se ocupe exclusiv de punerea în aplicare a solicitării venite de la SIIJ, iar termenul de soluționare era 8 aprilie 2021.

Toată procedura a durat însă foarte mult, pentru că polițiștii au fost nevoiți să deschisă saci cu buletine de vot puși la grămadă și să verifice cu atenție fiecare buletin de vot și proces-verbal, în condițiile în care toate sunt probe la dosar.

Rezultatul reverificării buletinelor de vot, consemnat în procese verbale, au fost trimise recent procurorului de caz. Acestea urmează să fie comparate cu listele rezultatelor finale emise de comisiile Biroului Electoral de Sector după alegerile din septembrie 2020.

Surse din Ministerul Afacerilor Interne au declarat, pentru Gândul, că procurorul de caz vrea ca și această comparare să fie făcută tot de Poliția Capitalei, deși la SIIJ sunt polițiști judiciariști care pot face asta.

Procurorul de la SIIJ care se ocupă de anchetă a dispus în februarie:

  • Identificarea buletinelor de vot corespunzător fiecărei secții de votare.
    Numărarea voturilor din cadrul fiecărei secții de vot și confruntarea rezultatelor cu numărul de votanți înscriși pe listele de vot corespunzatoare fiecărei din cele 166 secții de votare din cadrul Sectorului 1 București (cât și a votanților înscriși pe listele suplimentare), care și-au exprimat dreptul la vot.
  • Confruntarea rezultatelor obținute după numărarea voturilor de la cele 166 de secții de votare din cadrul Sectorului 1 București cu datele înscrise în procesele verbale de consemnare a rezultatelor votării.
  • Predarea sacilor cu buletinele de vot și listele electorale de la cele 166 de secții de votare din cadrul Sectorului 1 București, la camera de corpuri delicte, unde vor fi păstrate până la finalizare cercetărilor din prezenta cauză.

Tudorache: ”Dacă se invalidează scrutinul, vor urma alegeri”

Fostul primar Dan Tudorache a declarat, pentru Gândul, că dacă se va dovedi că alegerile din toamna trecută au fost fraudate, se va ajunge la anularea acelui scrutin.

„În cazul în care se invalidează scrutinul, vor urma alegeri, cel mai probabil, cu toate că, teoretic, ar trebui să mă pună pe mine primar. Dar măcar să se refacă alegerile, dacă se dovedește că a fost fraudă”, mai suține Dan Tudorache.

Fostul primar a mai spus că, dacă se vor repeta alegerile, va renunța la mandatul de parlametar și ca candida din nou.

”Uitați-vă ce se întâmplă acum în sector. Poate sunt eu subiectiv, dar cetățenii o înjură pe Clotilde Armand”, a mai spus Dan Tudorache.

Mihai Drăgan, avocatul lui Dan Tudorache, a declarat pentru Gândul că din înregistrarea video de după încheierea votării din 27 septembrie 2020 s-a văzut că persoane din anturajul lui Clotilde Armand, care acum ocupă funcția de primar al Sectorului 1, au sustras saci cu buletinele de vot.

”Situația în acest moment, de la Sectorul 1, față de ce am văzut cu toții, este o insultă la adresa democrației și a românilor”, a mai spus avocatul.

El a precizat că la instante sunt câteva acțiuni civile ale fostului primar Dan Tudorache, prin care contestă rezultatele alegerilor locale din Sectorul 1.

Vasile Dîncu, despre referendum pentru demiterea lui Clotilde Armand

Președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu, a declarat, pentru Gândul, că își dorește organizarea unui referendum pentru demiterea primarului de la Sectorul 1, Clotilde Armand.

„Mâine, avem o dezbatere la partid și vreau să vedem care sunt condițiile pentru organizarea unui referendum de demitere a primarului Clotilde Armand, să vedem care este cadrul legislativ, dar și numărul de semnături. Există, din ce am discutat cu juriștii, cadrul legislativ pentru așa ceva”, a spus Vasile Dîncu.

El a precizat că legea nu ar permite organizarea de alegeri în cazul în care se dovedește că a fost fraudă la scrutinul din toamnă.

„Înțeleg că legea este restrictivă, iar în cazul în care se confirmă că alegerile au fost fraudate, nu se organizează alte alegeri, și nu se decade din drepturi primarul în funcție, ci se merge pe anchetă penală. Așa mi-au spus juriștii, deci legea este lacunară, ca să spun așa”, a precizat Vasile Dîncu.

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Oana Zvobodă a debutat în presă la televiziunea PrimaTV, în anul 2017. Între 2017 și 2020 a fost reporter la PrimaTV, unde ... vezi toate articolele

Citește și