Repede, spre nicăieri
Vară caniculară în majoritatea orașelor din țară, spun meteorologii, obosiți și ei de atâta încercare de a pune la locul potrivit piesele potrivite. Și grabă, multă grabă, inclusiv în zilele care se presupune că sunt de vacanță. Ne grăbim, alergăm aproape, ținându-ne copiii de mână și târâindu-i pe trotuare încinse, fără să putem ajunge undeva anume. Spre nicăieri?, spune poezia, încercând să ne facă să părem normali. Spre nicăieri, desigur, răspundem noi, ca să scăpăm de orice responsabilitate.
Între timp, au avut loc evaluările naționale de clasa a VIII-a, tinerii au încercat să afle încotro trebuie să meargă și ce e de făcut pentru ca parcursul, în continuare, să fie pe măsura muncii depuse în ani de gimnaziu care, pentru ei, pentru cei mici, mereu trec prea greu. Numai că adevărul stă ascuns în vorba înțeleaptă: „zilele-s lungi, anii sunt scurți…”
Astăzi se afișează și rezultatele la examenul de Bacalaureat, un test chiar mai important pentru cei aflați la capăt de drum cu liceul. Spre ce facultate vor merge? De fapt, au luat examenul?, se întreabă destui, arătând pentru a nu știu câta oară cât de defectuoasă este mișcarea elevilor prin școli și cât de puțini profesori cu vocație, pe care să îi și respectăm, ne-au mai rămas.
Perle de la Bacalaureatul 2024 vom tot culege, iar „Moara cu noroc”, nuvela care le-a picat multora dintre elevi la subiectul III, rămâne, iată, o sursă nesfârșită de explicații alambicate și deloc coerente pentru aceia care visează și la un loc la o universitate de prestigiu. Prea puțin noroc de la moara destinului mai au cei care, de exemplu, termină liceul la sat, după ce patru ani poate că au fost obligați să meargă în fiecare dimineață câțiva kilometri pe jos, sfidând distanțele și piedicile din familii defavorizate, în care nu există niciun fel de apetit pentru un plan de învățământ coerent.
Și ce șanse au acești copii? La ce facultăți pot merge, dacă promovează cu bine BAC-ul? Cine are grijă de tinerii noștri fără posibilități? Statul? Nu m-aș încrede. Familiile lor? De unde bani, de unde resurse, cum ar putea să facă? Profesorii? Destul că acoperă un post de învățământ la sat, plătit nu atât de bine, într-un mediu în care cu greu se poate face performanță… Dumnezeu? Ar putea fi varianta câștigătoare, dar prea multe lăsăm în seama Domnului și prea puțin strigăm când vedem nedreptatea din jur.
Dar ne grăbim, asta rămâne valabil. Alergăm și prin subiectele de presă, ca să le cuprindem pe toate, ca să le atingem pe toate, visând doar că, mâine, dacă vom privi înapoi, vom fi mulțumiți de rezultatul pe care aceste strigăte ciuntite l-au avut în jur. Nimic nu se schimbă în bine, oricât am spune noi, cu curaj, că e în neregulă ceea ce chiar e în neregulă.
Asta nu înseamnă că trebuie să ne oprim din reclamații, din articole cu miez, din ochi care privesc dincolo de ambalaj. Nu, nu. Poate doar să ne grăbim mai puțin și să ne dăm timp să înțelegem psihologia acelora care creează, uneori fără să vrea, mari subiecte de presă.
Și să alegem în continuare curajul. Da, curajul. Simplă și bogată însușire a oamenilor drepți.
Citește și:
Cine are grijă de România? Cine are grijă de români?