Ministerul Apărării organizează, duminică, repetiția generală pentru parada militară de Ziua Naţională. Aproximativ 1.500 de miliari şi 120 de mijloace tehnice, între care 40 de aeronave, vor participa la manifestație.
Ministerul Apărării organizează, duminică, o repetiție generală pentru parada militară care va avea loc în Capitală, pe 1 decembrie.
„Peste 1.500 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, precum şiproximativ 120 de mijloace tehnice, dintre care 40 de aeronave, vor participa joi, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, la Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României în Piaţa Arcului de Triumf, din Bucureşti”, a transmis Ministerul Apărării.
Sursa citată a precizat că la Parada militară vor defila şi aproximativ 150 de militari străini, în cadrul unor detaşamente din Belgia, Franţa, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Portugalia, Statele Unite ale Americii şi Ţările de Jos, precum şi militari reprezentând ţările aliate contributoare la structurile NATO de pe teritoriul României şi aproximativ 25 de mijloace tehnice, inclusiv aeronave de luptă din Canada, Italia, Spania şi Statele Unite ale Americii.
La începutul ceremoniei se va intona Imnul Naţional al României, concomitent cu executarea a 21 de salve de tun, urmat de depunerea unei coroane de flori de către preşedintele României, Klaus Iohannis, în memoria eroilor români căzuţi pe câmpurile de bătălie pentru reîntregirea neamului românesc, şi de păstrarea unui moment de reculegere, conform News.ro.
Pentru buna organizare a ceremoniei, Brigada Rutieră a Capitalei a instituit restricţii de trafic pe arterele care converg către Piaţa Arcul de Triumf.