REPORTAJ | Povestea samariteanului Viorel, muncitorul dintr-o fabrică de pantofi care a ajuns să îngrijească 2.000 de bolnavi pe care nu i-a mai vrut nimeni. ”Statul nu are loc pentru oamenii ăștia”
În curtea cochetă cu gazon, printre trandafirii galbeni și mușcatele curgătoare ce atârnă la streșinile caselor, bătrâni în cărucioare se plimbă dintr-o parte în alta. Cei mai bolnavi sunt în case și respiră greoi, prin măștile de oxigen care le prelungesc viața. Unii dintre cei ajunși la Dumbrava au murit în brațe lui Viorel și au fost îngropați sub sutele de cruci din cornier negru, alții au decis să plece și să-și caute un rost.
Pe samariteanul milostiv Viorel Pașca este ușor să-l recunoști dincolo de cămășile în carouri pe care le poartă: este mereu printre oameni și nu spune niciodată nu cuiva care îi cere ajutorul. A adunat în jurul lui asistente și infirmiere, care schimbă zilnic sute de pansamente și perfuzii, și curăță rănile adânci de pe trupurile bolnave și bătrâne.
”Mă sunau oameni de la spital să îl iau pe următorul, și pe următorul”
Născut în Inceşti, un cătun bihorean, Viorel s-a mutat în Dumbrava, un sat izolat, cu oameni săraci. Ani de zile a făcut naveta între Spitalul din Oradea și fabrica de încălțăminte la care muncea. Voia să fie util societății, așa că a devenit voluntar la spitalul municipal. Le dădea bolnavilor să mănânce, le pansa rănile și îi ajuta să-și spele trupurile muribunde, dar îi alina și cu vorbe bune pe cei copleșiți de teama de moarte.
Din banii puțini pe care îi avea, bărbatul și-a cumpărat o casă modestă, cu vatră, care avea pământ în loc de dușumea. Apoi a adunat în jurul lui copiii din sat, pe care i-a învățat să scrie și să citească. Lângă casa lui Viorel s-a mutat, după o vreme, și nepotului lui, într-o căsuță cu doar două camere.
În trei zile, a zis că nu mai vrea să stea acolo și că o să-mi lase mie casa lui. Mă întrebam la ce o folosesc, pentru a nu o mai abandona. Nu am vrut să o vând și am vrut să-i dau o întrebuințare. Mă gândeam: Doamne, dă-mi o idee”, spune Viorel Pașca.
Viorel Pașca și unul dintre bătrânii de la Dumbrava
Au trecut trei săptămâni, însă Viorel tot nu avea vreo idee pentru casă. Într-o seară geroasă de iarnă, când singurele zgomote din sat erau de la lătratul câinilor, a văzut o știre la televizor care l-a pus pe gânduri: „Încă doi oameni au murit din cauza gerului”.
„Uite, Viorel, asta ar trebui să faci tu, mi-am zis. Să iei oameni care mor de frig pe stradă și să-i aduci în casa aia. Le dai mâncare și stau la căldură. Am crezut în asta de la bun început. Am luat primul bolnav acasă, apoi au început să mă sune oamenii de la spital și să-l iau și pe următorul, și pe următorul, pentru că nu aveau locuri. Ideea este să le ofer condiții mai bune decât ar fi avut ei”, mărturisește Viorel.
”Statul nu are loc pentru oamenii ăștia”
Oamenii care ajung la Dumbrava sunt cei de care statul român află atunci când se îmbolnăvesc și ajung în spital. Nu au acte de identitate, asigurări de sănătate și, de cele mai multe ori, singura soluție este să-i trimită la Dumbrava.
„O parte dintre ei nu se adaptează. La noi, vin bolnavii imobilizați la pat, cu cancer, bolnavii cu forme foarte grave, amputați. Unii dintre ei se fac bine, alții se prăpădesc de boală și bătrânețe. Atunci când se fac bine, unii oameni decid să plece, alții vor să rămână, pe alții în încurajăm noi să plece, pentru că locurile sunt limitate. În prezent, avem 450 de locuri și vrem să mai deschidem încă 50”, spune Viorel Pașca.
Dintre oamenii care îi calcă pragul, cei mai vulnerabili sunt oamenii cu dizabilități psihice. Unul s-a spânzurat de un pom, altul, de clanţa uşii.
„Statul nu are loc pentru oamenii ăștia. Mă sună de la toate spitale din țară, pentru că nu sunt locuri pentru cei cu boli psihice”, spune Pașca.
Mușcat de șobolani în subsolurile de bloc
În curtea lui Viorel ajung și oamenii străzii, unii rămași fără case, alții cu aproape întreaga viață trăită prin subsoluri, prin gări sau pe sub poduri. Viorel își amintește de un bărbat care a ajuns la spital din cauza infecțiilor și a mușcăturilor de șobolani din subsolurile în care a stat.
Am avut la centru, acum ceva timp, un bărbat care ne-a spus că toată viața a locuit prin gări. Cunoștea toate gările din țară. Alții au stat pe malurile râurilor, prin subsoluri de bloc”, mărturisește Viorel.
Mulți sunt pierduți din evidențele statul român, pentru că nu au acte de identitate. Unul dintre ei, care nu mai avea acte din 1982, a ajuns la Viorel după ce trăise mulți ani pe malul Crișului.
La Dumbrava ajung și oameni care au avut cândva o familie, o meserie și o casă, dar viața i-a adus în punctul în care au pierdut totul. Unii au făcut împrumuturi la bănci și cămătari, alții au fost „oameni răi”.
„S-au purtat urât cu familia, cu cei dragi, au fost violenți și au rămas pe drumuri”, spune Viorel.
”Am îngrijit judecători, ingineri, profesori”
Mulți dintre oamenii care ajung la Dumbrava au rămas fără nimic, în stradă, sau au agoniseala de-o viaţă înghesuită în câțiva saci de rafie.
„Am avut judecători, ingineri, profesori, locotenenți, oameni care au avut cândva o situație bună, material și social, dar ceva s-a schimbat. Cei mai mulți sunt însă cei care au avut și copii, au trecut casa pe numele lor, apoi copiii au vândut și i-au lăsat pe drumuri. Mai sunt și cei care au pierdut totul în urma divorțului”, povestește Viorel Pașca.
Cei care se pun pe picioare după o vreme de stat la Dumbrava sunt încurajatați să se întoarcă în societate pentru a-și câștiga o pâine. Unii însă, cad din nou pradă viciilor și ajung din nou în stradă.
„Mulți vin aici cu obiceiurile lor împământenite. Iau din coșul de gunoi și ascund sub pat, sub saltele”, mărturisește Viorel.
La Dumbrava, cei care se pot autogospodări și nu sunt imobilizați la pat învață să aibă reguli: spălat regulat, tuns, bărbierit.
„Dragă Getuța, te rog, iartă-ne pe noi, cei mari”
Fiecare casă are mărturia ei. „Sunt povești incredibile”, spune bărbatul care a îngrijit peste 2.000 de suflete.
Călit cu suferințele vieții, Viorel își amintește și acum povestea Angelei Rostaş, din Mureş. Femeia de 32 de ani s-a prăpădit la începutul lunii septembrie. Angela și-a strigat până la ultima suflare copila de șapte ani, pe Getuța, care a fost luată de lângă ea și dusă într-un centru. Femeia a fost îngropată în cimitirul care a adunat în ani 600 de cruci. De unii dintre cei morți la Dumbrava nu a întrebat nimeni, iar la înmormânarea lor au fost doar Viorel și preotul din sat. Ei sunt sub crucile fără nume, marcate cu ”Necunoscut” și anul în care au murit.
„Dragă Getuța, te rog iartă-ne pentru că noi, cei mari care ar trebui să te protejăm, am permis să fii luată de lângă mama ta, care în zilele cât a fost îngrijită la Dumbrava te-a pomenit mereu și a dorit să te aibă lângă ea. Te rog iartă-ne că nu am fost mai insistenți, mai categorici și mai vehemenți în încercarea de a te aduce aici și am lăsat niște oameni cărora puțin le pasă de tine să decidă în locul tău. Ne pare rău că nu ai fost lângă mama ta în ultimele clipe ale vieții ei, știm că nu tu ești vinovată pentru asta și nu de tine a depins acest lucru, dar poate ar fi trebuit ca noi să luptăm mai mult pentru tine și pentru ceea ce îți doreai tu”, scria Viorel pe Facebook când a publicat povestea femeii din Sântana de Mureș.
Foto: Mormântul Angelei din Dumbrava, mama Getuței
Cei care vor să-i ajute pe frații din Botoșani, dar și pe ceilalți din centrul de la Dumbrava pot dona în următoarele conturi, pe numele „Asociația Dumbrava DPG”, reprezentată de Viorel Pașca.
IBAN RO81BTRLEURCRT036044600- EURO
RO34BTRLRONCRT0360446001- LEI
Cod Swift BTRLRO22
Cei care vor să trimită colete prin poștă/curier:
Nume și număr destinar: Pașca Viorel/0751022191
Adresă: Localitatea Dumbrava, nr.83, comuna Holod, jud.Bihor
Citește și