Restricții de circulație pe Șoseaua București-Ploiești în zona Gara Băneasa-Fântâna Miorița. Trafic pe două benzi pe sens, pentru lucrări la metrou
Începând cu data de 29.06.2024, se instituie restricții de circulație pe Șoseaua București – Ploiești, în zona Gării Băneasa – Fântâna Miorița. Traficul rutier se va desfășura pe două benzi de circulație pe fiecare sens al Șoselei București – Ploiești în zona menționată, comunică Metrorex.
Măsurile sunt necesare pentru lucrările pregătitoare la viitoarea stație de metrou Gara Băneasa de pe aliniamentul viitoarei Magistrale M6, Secțiunea Sud, din cadrul contractului de execuție „Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni (Magistrala 6. 1 Mai-Otopeni).
Proiectarea și execuția structurii de rezistență, stații, galerii și tuneluri a lotului 1Mai-Tokyo impun necesitatea ocupării a două benzi de circulație pe sensul de intrare în București (banda I și banda II);
Traficul rutier se va desfășura pe două benzi de circulație pe fiecare sens al Șoselei București – Ploiești în zona menționată mai sus.
Planul de deviere a circulației este avizat de Comisia Tehnică de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului București, Direcția Transporturi, de Administrația Străzilor București și de Brigada Rutieră București.
Operațiunile pregătitoare devierii de trafic se vor executa cu suportul și sub supravegherea Brigăzii Rutiere.
Proiectul „Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni, Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni” este unul de utilitate publică, de interes național, conform Hotărârii Guvernului nr. 496/2017, cu modificările și completările ulterioare, prin care se asigură nevoile de mobilitate ale persoanelor prin dezvoltarea rețelei de transport trans european (TEN-T), finanțat din fonduri externe rambursabile și nerambursabile.
Magistrala 6 va asigura legătura directă de la Gara de Nord la Aeroportul Internațional Otopeni, fără transbordare la stația 1 Mai.